Cred ca multi dintre cei care au animale de companie s-au intrebat, macar o data: “Ce mi-ar spune cainele meu/pisica mea daca ar putea vorbi?” M-am intrebat la randul meu acest lucru si, pentru mine, este un lucru cert: ne-ar spune lucruri imperceptibile pentru noi si ne-ar dezvalui mari adevaruri spirituale.

Oricum animalele de companie fac acest lucru, la un nivel foarte subtil. Si pentru ca noi nu prea observam acest lucru de obicei, cred ca intrebarea profund justificata a animalelor la adresa noastra ar fi: “Daca n-ar mai vorbi intr-una, cat de sensibil la lumea invizibila ar deveni stapanul meu?”

Mesaje profunde primim insa si de la cainii vagabonzi, cei pe care ii blameaza toata lumea, pentru ca au impanzit orasele. Ce-ar fi sa ne invatam lectiile pe care ni le transmit inainte de a discuta despre eutanasierea lor? Iata un fragment minunat din cartea “Izvorul luminos al iubirii”, Luule Viilma, Editura Dharana.

“Cainele este un bun invatator. Atunci cand vedeti pe strada un caine vagabond si vi se face mila de el, cainele acesta va spune: “Draga omule, ti-e mila de mine dar, de fapt, ti-e mila de tine. Ai senzatia ca tu ai fi un vagabond, o sluga pe care nimeni n-o iubeste. Tu nu stii sa te bucuri de libertate, asa cum fac eu. Eu stiu ca daca as fi nevoit sa aleg intre un stapan rau si libertate, as alege libertatea si as fi fericit pentru ca nevoile mele nu sunt mari. Din acelasi motiv tu preferi sa ai un stapan rau pentru ca acesta este bogat. Elibereaza-te de fricile tale ca vei deveni sluga, chiar daca, schimbandu-ti modul de a gandi, buzunarele tale nu devin mai pline. Daca senzatia de fericire este mai scumpa pentru tine decat buzunarul, cu timpul ti se va umple si el.”

Daca felul cum arata un caine vagabond va irita si vreti ca el sa fie prins sau omorat, cainele acesta va spune: “Nu suporti slugile care si-au castigat libertatea, deoarece tu esti robul fricilor tale si peste tot vezi numai pericole. Nu suporti ca cineva sa fie mai bun decat tine. Vrei ca toata lumea sa-ti faca pe plac. Daca ar fi dupa tine, ai intemnita libertatea si ai deveni chiar tu paznic de inchisoare. De fapt, asta si esti.Tu nu intelegi ca libertatea este o fericire. Dar fericirea sta in mainile omului. Elibereaza-te de slugarnicie, nu o ura. Nu mai ai timp. De unde stiu eu? Stiu ca in tine se coace dorinta crunta de a distruge si atragi spre tine acelasi lucru. Spui ca eu iti stric gazonul. Eu sunt, de fapt, imaginea ta in oglinda. O intreaga haita de caini nu murdareste lumea mai mult decat un singur om. Omul destept trebuie sa aiba grija de cel prost si de modul cum el actioneaza. Care dintre noi este mai prost in momentul acesta: eu sau tu?”

Cainele nu-l latra pe omul curajos. In schimb, se repede la cel fricos si maraie: “Tu esti la fel ca mine, doar ca n-o arati. Ai vrea ca lumea sa te iubeasca pentru faptul ca stii sa taci. Ti-e teama de robie fiindca nu stii sa scapi de sluga din tine. Elibereaza-te de frica si vei fi liber. De atunci incolo nu va mai trebui ca eu sa fiu cel care te convinge. Te temi cand cineva ridica vocea la tine si de aceea eu sunt nevoit sa marai la tine si sa te latru. Ti-e teama ca o sa te musc fiindca te temi ca vei fi atacat de persoane umilite, te temi de razbunare. Te temi de cruzimea celor umiliti. Ridici mainile in sus in semn ca te predai. Acest lucru ma irita, caci nu vreau sa te vad umilit. Vreau ca tu sa inveti sa te ridici. Tu insa incepi sa te superi pe mine. Vrei sa ma lovesti cu piciorul fiindca te-am facut sa te revolti contra partii materiale a vietii, mai ales contra treburilor zilnice din gospodarie. Ma provoci sa ma simt obligat sa-mi infig dintii in piciorul tau, pentru binele tau, ca sa dai afara setea de razbunare.”

Daca un caine vagabond te-a atacat brusc, prin asta el vrea sa-ti spuna: “Dragul meu, tu semeni cu mine, musti din rautate. Eu nu te-as ataca tam-nisam, dar tu ii ataci pe altii. De parca ai fi fost angajat anume ca sa musti si daca n-o faci, nu-ti mai primesti salariul.”

Cainii cei mai rai sunt legati cu lantul. Un astfel de caine iti spune: ”Omule, tu ma legi cu lantul pe mine ca un rob si ma faci de doua ori rob. Eu rabd tot fiindca sufletul meu primeste o lectie de rob primitiv. Si in tine se afla un rob primitiv, dar tu nu recunosti fiindca vrei sa pari mai bun decat mine.Crezi ca eu trebuie sa fiu bun in semn de recunostinta pentru mancarea pe care o primesc si pentru un cuvant bun. Eu chiar sunt bun, dar nu din acest motiv, ci pentru ca chiar stiu care imi este locul in viata.

Tu te miri de ce cainii cauta sa-si infiga coltii in fata. Pentru a da jos masca de nesinceritate. O masca frumoasa care ascunde intentii rele este deosebit de periculoasa.”

Sa invatam sa ne deschidem catre mesajele Universului care ne vin si prin alte canale in afara de oameni. Uneori, sunt cele mai pretioase mesaje!

Articol preluat de pe http://www.damaideparte.ro/

Draga Femeie...

Te invit astazi sa privesti si sa accepti cu umilinta si smerenie acest elogiu adus de barbati esentei feminine. Si te invit sa-ti ceri si tu iertare masculinului, pentru daunele inconstiente pe care le-ai adus esentei masculine. Apoi, vom putea fi liberi sa pornim impreuna, barbat si femeie, pe un nou drum:

Vedeti link

Stam inaintea ta astazi ca niste barbati care si-au luat angajamentul sa devina mai constienti ,in toate privintele. Simtim dragoste profunda si un mare respect si venerare fata de darurile femininului. De asemenea, simtim un mare regret fata de actiunile distructive ale inconstientului masculin, in trecut si in prezent. Vrem sa ne cerem iertare fata de aceste actiuni, astfel incat sa putem merge inainte impreuna, intr-o era noua a co-creatiei.

Pe masura ce devin mai constient, imi dau seama mai mult de jocul energiei masculine si feminine in mine, in tine si in tot ce inseamna viata. Stiu ca toti avem acces la intregul spectru al acestor energii. Sunt constient de asemenea si de dimensiunea dincolo de orice dualitate, liberi si deschisi ca cerul.

Ma angajez sa detin si sa pazesc masculinitatea care onoreaza si celebreaza egalitatea dintre noi. Stiu ca, pentru a te onora cu adevarat ca pe o femeie multidimensionala, trebuie sa fiu pe deplin prezent cu mine insumi si sa-mi iau in stapanire darurile pe care le am de impartit cu tine.

Putem crea miracole impreuna… hranindu-ne unul pe celalalt, la modul constient, tratandu-ne cu respect si venerand divinitatea exprimata prin energia masculina si feminina.

Ca barbati, relatiile noastre cu femininul au fost adesea inconstiente. Imi pare rau ca femeile si energia feminina au fost subjugate si reprimate atat de mult timp. De-a lungul istoriei, barbatii te-au violat si te-au abuzat, te-au ars, ti-au cumparat si ti-au vandut trupul pentru placeri sexuale, te-au fortat sa-ti ascunzi fata si chiar ti-au taiat organele sexuale.

Poate ca eu nu am facut aceste lucruri in mod direct, dar sunt constient de forta inconstienta a psihicului masculin, care a cautat sa domine femininul. Multi din barbatii care te-au oprimat si abuzat nu mai sunt in viata acum. Iar dintre cei care traiesc, multi nu sunt in stare sa-si ceara scuze pentru ca au ramas inchisi in inchisoarea furiei, fricii si rusinii.

In numele sexului masculin, imi cer iertare pentru actiunile noastre inconstiente, atunci cand am fost furiosi, suparati si cand am dat frau liber fortelor distructive ale psihicului nostru. Aleg sa nu imi mai aduc contributia la aceste forte si sa nu mai fiu condus de ele in viata mea.

Iti ofer aceste scuze, cu speranta ca vom putea sa pornim pe un nou drum al co-crearii.

Sunt constient de faptul ca religiile din ultimele cateva mii de ani au fost fondate si propovaduite de barbati. Am actionat adesea ca si cum am fi avut ultimul cuvant in privinta lui Dumnezeu si a vietii spirituale. Si credeam ca masculinul are ceva special in privinta acestor lucruri. Ca rezultat, am suprimat spiritualitatea simtita cu inima, inclusiva si bazata pe conexiune.

Ma angajez acum sa onorez spiritualitatea divinului feminin. Onorez conexiunea ta profunda cu Pamantul. Relatia noastra cu Planeta si cu resursele sale a fost adesea motivata de competitie, achizitie si dominare. Am crezut in mod gresit ca expansiunea ne va proteja, dar in acest proces am incalcat sfintenia pamantului si am deranjat ritmurile sale naturale.

Ma angajez sa ascult simturile tale intuitive care ne spun cum sa vindecam planeta si cum sa o facem sa infloreasca. Iti onorez intuitia si capacitatea ta profunda de a simti. Ca barbati, am devalorizat sentimentele si intuitia, in favoarea unei perspective dominate de date si logica. Aceasta parea sa fie necesar pentru a duce umanitatea dincolo de animalism si superstitie. Dar in acest proces, am pierdut mult din esenta vietii.

Ma angajez sa respect arta simtitului, a intuitiei si intelepciunea inimii feminine. Astfel incat, impreuna sa ajungem la o perspectiva echilibrata asupra vietii, care onoreaza si include toata intelepciunea.

Onorez frumusetea si integritatea corpului tau. Cand ne onoram unul pe celalalt prin corpurile noastre, prin constientizare si devotament, nu exista granite pentru dragostea pe care o putem genera.

Imi pare rau ca barbatii ti-au folosit frumusetea ca pe o forma de comert, in prostitutie si pornografie. Ne-a lipsit adesea abilitatea de a cere elegant intimitatea, sau de a accepta un refuz. Imi exprim dezaprobarea impotriva oricarei forme de comercializare fortata a frumusetii feminine si respect faptul ca trupul tau iti apartine.

Iti onorez capacitatea de gasi rezolvari pasnice ale conflictelor, abilitatea de a-ti cere iertare si de a ierta frumos.

Noi, barbatii, am generat razboaie nesfarsite prin neintelegerile noastre si, in numele salvarii pamantului si a protejarii familiei noastre, am devenit dependenti de lupta in sine.
Prin contrast, nu gasim invazii sau razboaie pornite de femei. Imi cer scuze ca te-am tarat in aceste razboaie. Violuri, crime, inimi frante si familii distruse…
Iti imbratisam intelepciunea in crearea unei lumi in care ne putem intelege unii cu altii, fara sa apelam la distrugere.

Iti onorez capacitatea de a-ti asculta corpul tau si nevoile lui de hrana, odihna si distractie. Iti onorez capacitatea de a acorda atentie catre ce este aici, acum. Ca barbati, preocuparea noastra catre scop si rezultat adesea ne epuizeaza si ne face indisponibili pentru relatie. Stim ca noi te-am tarat si pe tine in acest dezechilibru, dupa ce te-am frustrat de dorul tau de a ne conecta unul cu celalalt.

Iti onorez intelepciunea de a mentine echilibru in corpurile noastre.

Iti onorez simtul compasiunii si al dreptatii. Oamenii au dominat in functii de judecatori si in politie, in inchisori si su stabilit principiile de pedeapsa. Vreau sa iti urez bun venit in a aduce inima ta in sistemul de justitie.

Stiu si ca economia globala a fost dominata de masculinul inconstient si am trait in spiritul lipsei si al lacomiei. Ca rezultat, multi au ajuns saraci si neputinciosi. Cu simtul tau natural al hranirii si abundentei, stiu ca putem sa lucram impreuna sa cream o economie mai calda.

Scuzandu-ne pentru ranile pe care ti le-am cauzat, constientizez ca si eu si fratii mei ne-am simtit raniti de mamele noastre, surorile noastre, partenerele noastre. Sunt dispus sa simt toate acea durere si sa o las sa plece. Te iert pentru toate modurile in care ai actionat inconstient si ma iert pe mine si pe ai mei pentru somnul nostru de veghe. De astazi, mergem inainte si iti tratam inima cape un templu sacru si ma angajez sa onorez femininul din mine si din tine si relatia noastra cu viata.

Stiu ca, iertand trecutul si unindu-ne mainile in prezent, putem crea o sinergie a puterilor noastre. Impreuna, nu e nimic ce nu putem face. Impreuna, putem face miracole.

Renuntarea la efort

“Ce se intampla in viata ta e neutru; nu e nici pozitiv, nici negativ. Tu decizi daca e pozitiv sau negativ, spiritual sau profan. Tot ceea ce se afla in cadrul experientelor tale poate fi inzestrat cu calitati spirituale, prin faptul ca aduci dragoste, acceptare, iertare. Chiar o boala fatala, un viol sau un omor pot fi schimbate prin puterea iubirii tale. Tu ai impresia ca intelegi sensul evenimentelor ce au loc in viata ta. Nimic nu poate fi mai departe de adevar.

Tu nu intelegi sensul niciunui lucru ce se intampla, deoarece ii impui propriul tau sens. Daca doresti sa intelegi sensul a ceea ce se intampla in viata ta, inceteaza sa-i mai oferi propriul tau sens. Lasa lucrurile asa cum sunt. Simte-le pe deplin. Ingaduie-le sa te-nvete de ce au aparut in viata ta.
Daca vrei sa ajungi chiar la miezul problemei, intreaba: ”Cum ma ajuta aceasta situatie sa iubesc mai din plin? Ce imi cere ea sa daruiesc din ceea ce retin pentru mine?”

Aceasta intrebare te va aduce in miezul problemei, deoarece demonstreaza disponibiltatea ta de a privi situatia ca pe un dar, mai curand decat ca pe o pedeapsa. Cand dai propriul tau sens situatiei respective, o vei vedea mereu ca pe o pedeapsa pentru tine sau pentru altcineva. Iata ce face frica din fiecare intamplare din viata ta.

Frica ta te condamna atat pe tine cat si pe semenul tau. Nu fi surprins cand se intampla astfel – ci, dimpotriva, asteapta-te la asta.

Nu incerca sa traiesti fara frica. Incercarea de a trai fara frica este propunerea cea mai infricosatoare pe care ti-o poti imagina. Pur si simplu, ia cunostinta de frica si treci prin ea pana ajungi la capatul ei. Nu incerca sa traiesti fara sa te condamni pe tine insuti sau pe altii, ci contempla condamnarea si treci prin ea intru iertare. Doar faptul ca exista o alegere la indemana nu inseamna ca tu trebuie sa fii cel care alege.

Contempla optiunea si lasa-ti constienta sa treaca prin ea. Nimic din ce faci tu nu iti poate aduce mantuirea.

Intreaga ta spiritualitate e traita doar in acest moment. N-are nimic de-a face cu ceva ce ai gandit sau ai simtit vreodata in trecut. Ea se manifesta doar acum, o data cu imprejurarea cu care te confrunti.

Traiesti exprienta intunericului si lipsurilor, doar atunci cand esti nemultumit de situatia pe care momentul ti-o aduce in dar. Cand contempli situatia si simti recunostinta pentru ea, traiesti doar preafericirea.

Nu incerca sa iesi din intuneric. Nu incerca sa intri in preafericire. Trecerea are loc de la sine.Fii doar dispus sa treci si lasa totul in seama acestei disponibilitati.

Cea mai mare parte din ceea ce incerci sa faci pentru tine insuti nu va reusi, fiindca nu stii cine esti tu cu adevarat. Imaginea ta de sine e limitata. Nu cunosti sau nu simti amploarea Iubirii lui Dumnezeu pentru tine. Gandesti ca, undeva pe traseu, ceva din tine s-a rupt, sau ca, probabil, iti lipsesc anumite parti. Insa toata intregimea ta este prezenta deplin, chiar acum.

Daca v-ati cunoaste adevarata valoare, nu ati avea senzatia ca ceva lipseste din viata voastra. Ati fi recunoscatori pentru tot ceea ce aveti.”


“Iubire fara conditii”, Paul Ferrini, Editura For You
Preluat de pe www.damaideparte.ro

Calea inimii sau calea mintii

“Calea inimii este minunata, insa periculoasa. Calea mintii este obisnuita, insa sigura. Barbatul a ales drumul cel mai sigur si cel mai scurt in viata. Femeia a ales cea mai frumoasa, dar cea mai accidentata, periculoasa cale, a emotiilor, a sentimentelor, a starilor sufletesti.

Si deoarece pana acum lumea a fost condusa de barbati, femeile au suferit enorm. Femeia nu a fost in stare sa se adapteze la societatea pe care au creat-o barbatii, deoarece societatea este creata conform ratiunii si logicii.

Femeia vrea o lume a inimii, iar in societatea creata de barbat nu este loc pentru inima. Barbatii trebuie sa invete sa fie mai inimosi, pentru ca ratiunea a dus intreaga omenire spre o sinucidere globala. Ratiunea a distrus armonia naturii, ecologia. Ratiunea ne-a dat masinarii minunate, dar a distrus minunata umanitate. Este nevoie de putin mai multa inima in toate.

In ceea ce ma priveste, calea catre fiinta voastra cea mai ascunsa este mai scurta din inima decat din minte. Mintea este o scurtatura daca mergeti in afara, iar inima este o cale foarte lunga. Daca mergeti inauntru, totul se schimba in opusul sau: inima este scurtatura catre fiinta, iar mintea este cel mai lung drum la care va puteti gandi.

De aceea sunt cu totul pentru dragoste, pentru ca de la dragoste este foarte usor sa va duc la meditatie, sa va duc la vesnicia vietii voastre, sa va duc la divinitatea voastra; este foarte greu s-o fac pornind de la cap. Mai intai trebuie sa ajungem la inima, si numai dupa aceea ne putem indrepta spre fiinta.

Accentul pe care-l pun pe dragoste are un motiv in esenta spiritual. De la inima femeia se poate deplasa imediat… iar barbatul se poate deplasa spre inima fara dificultate. El a fost doar prost educat… este numai o conditionare. I s-a spus sa fie dur, puternic, viril, si toate acestea sunt prostii.

Niciun barbat nu plange si nu-si lasa tristetea sau bucuria sa se manifeste prin lacrimi pentru ca i s-a spus de pe cand era copil ca lacrimile sunt pentru femei, ca e ceva caracteristic fetelor. Barbatii nu plang si nu se vaieta niciodata.

Dar care este scopul acestor lacrimi? Este nevoie de ele! Ele sunt un limbaj foarte incarcat de semnificatie. Exista momente in care nu puteti spune nimic, insa lacrimile voastre pot arata acest lucru. Se poate sa fiti atat de coplesiti de bucurie, incat sa va apara lacrimi in ochi. Lacrimile sunt intotdeauna simbolul unei experiente debordante. Se poate sa fiti atat de tristi incat cuvintele sa nu poata exprima acest lucru; lacrimile va sunt de ajutor.

Acesta este unul din motivele pentru care femeile innebunesc mai rar decat barbatii, deoarece ele sunt gata sa se vaiete, sa planga si sa arunce cu lucruri oricand: temporar, ele o pot lua razna zilnic. Un barbat acumuleaza incontinuu si apoi, intr-o zi, explodeaza “en gros”. Femeile o iau razna “en detail” si aceasta este o modalitate mai inteleapta, sa termini stocul. De ce sa acumulezi?

Barbatii se sinucid in numar mai mare decat femeile. E putin ciudat; femeile vorbesc despre sinucidere mai mult decat barbatii, dar arareori o fac. Barbatii nu vorbesc aproape niciodata despre sinucidere, insa in realitate se sinucid in numar mai mare, aproape de doua ori mai des. Barbatul continua sa refuleze, continua sa arate o anumita fata, care este falsa. Si exista o limita pentru toate; vine un moment cand nu se mai poate abtine si totul se naruieste.

Barbatii trebuie sa fie invatati sa fie mai inimosi, pentru ca din inima se deschide calea catre fiinta. Nu puteti ocoli inima. Femeia se afla intr-o pozitie mai buna: ea se poate indrepta direct catre fiinta de la inima. Insa, in loc sa recunoasca aceasta imensa calitate a femeilor, barbatii le-au condamnat pe femei. Poate ca exista un motiv; poate ca au fost constienti cu privire la o oarecare superioritate a femeilor, superioritatea dragostei.

Nicio logica nu poate fi mai presus de dragoste si nicio minte nu poate fi mai presus de inima. Dar mintea poate fi foarte ucigatoare, mintea poate fi foarte violenta, si asta a facut mintea secole la rand. Barbatii le-au batut pe femei, le-au oprimat, le-au blamat. Si, in consecinta, barbatii nu au putut sa-si sporeasca propria constientizare. Ar fi putut sa invete si ei arta de a merge in sus; ar fi putut sa mearga si ei pe acelasi drum. De aceea spun mereu ca emanciparea femeilor este si emanciparea barbatilor. Este chiar mai mult emanciparea barbatilor decat emanciparea femeilor.

Da, femeile detin mai multa dragoste… insa ele ar trebui sa fie facute sa devina constiente, de asemenea, cu privire la cealalta fata a monedei. Partea masculina a mintii detine logica, iar partea femeii este ilogica; nu este periculos, este numai o greseala, poate fi corectata. De aceea calea inimii este minunata, dar periculoasa. Cealalta latura a dragostei este ura; cealalta latura a dragostei este gelozia. Asa incat, daca o femeie este cuprinsa de ura si gelozie, toata frumusetea dragostei moare si ea nu mai ramane decat cu venin. Se va invenina pe sine si va invenina pe toata lumea dimprejur.

Pentru a fi iubitori, trebuie sa fiti mai vigilenti, pentru ca puteti cadea in groapa urii, care este foarte aproape. Orice culme a dragostei este foarte aproape de valea intunecata a urii; ea impresoara culmea de jur-imprejur si puteti aluneca in ea foarte usor. Poate ca acesta este motivul pentru care multe femei se hotarasc sa nu iubeasca. Poate ca acesta este motivul pentru care barbatii au hotarat sa traiasca la nivelul capului si sa uite complet de inima… pentru ca inima este atat de sensibila. Se simte lezata foarte usor; dispozitia i se schimba ca vremea.

Cel care vrea sa invete cu adevarat arta de a iubi trebuie sa tina minte toate aceste lucruri si trebuie sa evite ca dragostea sa cada in toate aceste gropi ale urii, ale geloziei. Altminteri, indreptarea catre fiinta va deveni imposibila, chiar mai imposibila decat este pornind de la cap.”

OSHO, “Emotiile si sanatatea”, PRO Editura si Tipografie
Articol preluat de pe www.damaideparte.ro

Sa postim sanatos si inteligent!

Va prezint in acest link un mesaj absolut extraordinar despre intelepciunea si inteligenta trupului nostru si a creatiei divine.

Un mare intelept spunea ca una din cele cinci chei ale nemuririi este hrana.
Putem reinvata sa ne intoarcem la natura!

Orizonturi noi

Astazi va prezint o poveste foarte frumoasa despre curajul de a accepta orizonturi noi in viata noastra.

“Din motive pe care nu le pot explica, am fost intotdeauna ingrozita de apa, indeosebi de ocean. Oricat de mult mi-ar placea soarele si nisipul unei plaje, cand vine vorba sa intru in apa refuz cu obstinatie sa fac acest lucru. Nu simt niciodata, dar absolut niciodata, dorinta de a ma scalda, fapt care nu ma impiedica sa remarc entuziasmul prietenilor mei atunci cand ies din apa oceanului si cand imi povestesc diferite intamplari amuzante legate de inot. Sunt in mod particular fascinata de povestile celor care fac scufundari, lucru care ma inspaimanta de moarte. Prietenii mei imi povestesc despre tot felul de creaturi pe care le-au descoperit, despre corali si despre plante neobisnuite, pe scurt, despre o lume care le trezeste si le stimuleaza imaginatia.

In cea mai mare parte a vietii mele m-am complacut in disconfortul, teama si rezistenta pe care am opus-o experientei scaldatului in apa oceanului. Recent, in timp ce participam la o conferinta pe insula mare a arhipelagului Hawaii, mi-am schimbat brusc atitudinea.

Apreciind frumusetea acestei insule cu adevarat magnifice, m-am decis ca a sosit timpul sa vad cu ochii mei ce lucruri fascinante m-au impiedicat sa descopar pana acum fobia mea, silindu-ma astfel sa nu fiu pe deplin libera. Dintr-odata, am simtit sa sunt pregatita sa intru in ocean si sa traiesc la prima mana aceasta experienta despre care am auzit atatea in povesti. Refuzand sa mai cedez vechiului impuls al anxietatii, mi-am adunat tot curajul si m-am indreptat, pas cu pas, catre apa.

Odata ajunsa pe malul oceanului, am simtit cum inima incepe sa-mi bata nebuneste, iar mintea imi este cuprinsa de panica.

Mi-am adus insa aminte de un fost maestru care m-a invatat candva ca daca respiri constient atunci cand ti-e teama, aceasta emotie se transforma in simtul aventurii. Asta am si facut. Am respirat constient de foarte multe ori privind valurile care se spargeau de tarm. Luandu-mi inima in dinti, m-am indreptat apoi catre primul chiosc care oferea cu chirie echipament de scufundare si am cerut inclusiv un ghid. A aparut imediat un tanar frumos, care mi-a zambit cu toata gura si care mi-a aratat cu blandete cum sa imi pun ochelarii, labele de rata si restul echipamentului. Mi s-a parut foarte usor, iar in scurt timp am intrat amandoi in apa rece ca gheata (asa mi se parea mie). Cand am ajuns pana la brau in apa, vechiul impuls s-a razvratit inca o data si am fost pe punctul de a ma intoarce.

- Asteapta, i-am spus ghidului meu. Am nevoie de cateva clipe pentru a ma obisnui cu apa.

Am privit repede in jur, planuindu-mi evadarea. Spre surpriza mea, ghidul meu m-a apucat ferm de mana si mi-a spus hotarat, desi foarte amabil:

-Nu. Sa mergem.

M-am abandonat in totalitate si in scurt timp m-am trezit inotand in apa oceanului, uitand de orice disconfort. Astfel a inceput una dintre cele mai revigorante experiente din viata mea. Uau! Subit, in fata ochilor mei mi s-a revelat o lume cu totul neobisnuita, a carei existenta nici macar nu o banuisem. Odata cu fascinatia pe care am simtit-o atunci, orice motiv pe care l-as fi avut de a-mi nega aceasta bucurie s-a evaporat complet. Nici macar nu-mi mai puteam aduce aminte ce anume ma determina sa imi refuz aceasta experienta magica. Singurul lucru pe care il stiam era ca eram in totalitate prezenta si absorbita in lumea din fata mea si ca nu ma mai puteam gandi la nimic altceva.

Aceasta aventura mi-a schimbat radical viata, aratandu-mi cat de mult m-a costat mintea mea egotica prin incercarea ei de a ma controla. Am inteles cu aceasta ocazie ca daca as renunta la orice teama si la orice forma de control, m-as putea deschide in fata unor lumi complet noi, care au existat intotdeauna langa mine, dar pe care mintea mea a refuzat sa le vada.

De indata ce m-am intors la mal, pe taramul care imi era familiar, nu am putut sa nu ma intreb ce alte experiente inaltatoare am ratat la viata mea din cauza mintii mele pline de teama. Daca la doar cateva zeci de metri de mine putea exista o lume atat de fascinanta in interiorul oceanului pe care il privisem de atatea ori pana atunci, cu siguranta ma asteptau si alte revelatii si descoperiri minunate, aflate la fel de aproape de mine, dar in alte domenii de viata. Faptul ca am privit oceanul cu atata teama mi-a blocat in totalitate capacitatea de a ma bucura de misterul sau, de darurile, de binecuvantarea si de puterea sa vindecatoare.
Acelasi lucru este valabil si in ceea ce priveste modul in care ii percepem pe cei din jur. Ochelarii de cal pe care ii purtam din cauza temerilor si suspiciunilor noastre ne impiedica sa le experimentam frumusetea, binecuvantarile, magia, misterul si potentialul vindecator. Daca am renunta la ochelarii de cal, am percepe viata intr-un cu totul alt mod. Cultivarea acestei perspective necenzurate asupra lumii presupune deschiderea in fata aventurii si a descoperirilor prin transcenderea fricii. Presupune de asemenea deschiderea in fata dorintei de a invata mai multe despre adevarul ascuns dincolo de aparente, inclusiv din noi insine.

Cat timp m-am aflat sub apa, timpul s-a oprit in loc. La fel si mintea mea. In acel interval de timp am fost pur si simplu prezenta in fata realitatii sublime care se derula inaintea mea. Am intrat astfel in starea de minunare, specifica in general copilariei. Ce s-ar fi intamplat insa daca as fi pastrat pentru totdeauna aceasta stare? Iti poti imagina?”

Fragment din “Calatoria cu viteza iubirii. Un ghid pentru o viata traita in pace si fara teama”,de Sonia Choquette aparuta la Editura Adevar Divin
Articol preluat de pe www.damaideparte.ro

Adevarata fericire!

Uneori, doar dupa ce inima ti-a fost franta, rupta in doua, abia atunci poate intra Dumnezeu! Iar acest moment reprezinta adevarata iubire, adevarata fericire! Dupa ce te-ai simtit complet parasita si crezi ca nimic nu mai este posibil din acel moment, ca pentru tine totul s-a oprit, chiar atunci se deschide in inima ta poarta spre o viata cu totul noua si diferita de tot ceea ce ti-ai imaginat! Atunci ai acces la adevarata putere din interiorul tau! Uneori merita sa treci prin "iad" pentru a descoperi "raiul"! Aceste "tari" despre care se vorbeste exista chiar in interiorul tau.

A ne pleca in fata vietii si a parintilor nostri

Oamenii cauta fericirea in mari si in zari, in nazuinte mari si in dorinta de a face lucruri semnificative in viata. Cautam implinire, fericire, semnificatie in vietile noastre si suntem in stare sa mergem pana la capatul lumii dupa ele. Unii chiar plecam si nu ne mai intoarcem.

Insa, indiferent de ce alegere facem, nu vom fi fericiti pana cand nu ne aducem aminte sa ne onoram radacinile si sa ne primim parintii, asa cum sunt ei, in inima noastra.

Am trecut pe strada numita “neacceptarea parintilor” si va pot spune ca nu iti ofera nicio sansa la fericire. Te simti slab, fara radacini, purtat de vant in toate directiile, fara pic de verticalitate sau putere personala. Cu toate acestea, ii sunt vesnic recunoscatoare acestei strazi, pentru ca, fara ea, n-as fi inteles niciodata ca fericirea nu se gaseste atat de departe pe cat credem. Este mult mai aproape, in familia noastra si in sufletul nostru.
Nu am realizat aceste lucruri decat in momentul in care am descoperit metoda numita “constelatii familiale.” O metoda de o profunzime dincolo de cuvinte, inventata de Bert Hellinger. Iata ce spune Bert Hellinger despre acceptarea parintilor:

“Un copil ajunge sa fie impacat cu sine insusi doar daca isi accepta parintii asa cum sunt si-i respecta asa cum sunt, fara a-si dori ca ei sa fi fost diferiti sau fara sa-si fi dorit altceva. Ei sunt potriviti exact asa cum sunt.

O persoana care si-a acceptat parintii s-a impacat cu sine insasi si se simte intreaga. Ambii parinti se regasesc in ea cu toata forta lor.

Unii cred ca daca isi accepta parintii atunci vor primi si trasaturile lor negative. Dar eu nu am vazut niciodata asta. Cand cineva isi accepta parintii, capata intreaga lor forta si orice pare inspaimantator in legatura cu destinul lor – poate o mama care este bolnava - nimic nu-i mai atinge. Parintii nu aleg ce dau mai departe copiilor si nici copiii nu pot alege ce sa accepte din partea parintilor. Ei nici nu pot adauga si nici scadea din totalitatea a ceea ce parintii dau. Daca recunosti acest lucru, atunci vei fi impacat cu ceva mai maret.

Atunci cand ne inclinam in fata parintilor consimtim viata- viata asa cum am primit-o, cu pretul la care am primit-o si cu destinul care ne-a fost menit. Aceasta inclinare produce efect dincolo de parintii nostri. Prin ea, consimtim insusi destinului nostru, cu oportunitatile si limitele lui.

Este, de asemenea, un act spiritual. Suntem liberi atunci cand ne putem inclina astfel in fata parintilor, cand ii onoram. La inceput, putem sa fi incercat sa ne protejam de asta poate inca avem pretentii sau reprosuri fata de ei. Dar daca incercam sa ne protejam de ceva, va trebui sa ramanem permanent in vigilenta si, in cele din urma, ajungem la fel.

De exemplu, daca o mama incearca sa-si protejeze fiul de tatal lui, fiul va deveni ca tatal. In clipa in care incercam sa tinem pe cineva deoparte de ceva sau de cineva, acel ceva sau cineva va deveni exact ca persoana sau lucrul de care incercam sa il protejam.

Multe din dificultatile noastre provin din faptul ca ne tratam parintii ca si cum viata ar fi venit de la ei mai degraba decat prin ei; ca si cum ar fi fost in mainile parintilor nostri sa ofere viata, sa o detina si sa o dea. Privind dincolo de parintii nostri, departe, acolo unde a aparut viata, asta da pe de-o parte forta parintilor si ne elibereaza pe noi, copiii, astfel incat sa putem sa luam viata pe de-a-ntregul ei, asa cum ne-a fost transmisa, de departe. Pe de cealalta parte, parintii castiga in demnitate pentru ca ei sunt conectati la un lant ce face legatura intre generatii, pana in prezent. Asta ne elibereaza pe toti, atat parinti, cat si copii.

A accepta viata in acest mod este un act spiritual. Este ca si cum te inclini si primesti viata. In acel moment renuntam la toate reprosurile la adresa parintilor. Relativa lor vina sau nevinovatie nu mai sunt relevante.

Aceste acte profunde au sens doar daca sunt facute cu adulatie pentru secretul vietii. Dar daca reprosam parintilor ceva, atunci ne purtam ca si cum ne-ar sta in putere sa aranjam viata dupa bunul plac. Terapia nu poate sa ajute atunci cand reverenta in fata maretiei vietii este refuzata.”

“Un val, un ocean”, Bert Hellinger, Editura Cartea Daath
Articol preluat de pe www.damaideparte.ro

Iubirea

"Care considerati ca ar fi cel mai important atribut al lui Dumnezeu?" Fara niciun moment de ezitare, ea raspunse:
- Iubirea.
Apoi continua spunand:
- "Arborele vietii este asezat in centrul Raiului lui Dumnezeu, in adancul sufletului vostru, iar fructul bogat, abundent, care creste si se desavarseste pana la deplina perfectiune, cel mai perfect si mai datator de viata, este Iubirea. Iubirea a fost definita de cei care percep adevarata ei natura, ca lucrul cel mai maret din lume. As putea adauga ca este cea mai mare forta vindecatoare din lume. Iubirea nu esueaza niciodata in a implini orice cerere a inimii omului. Principiul divin al Iubirii poate fi folosit pentru a elimina orice necaz, orice infirmitate, orice conditie suparatoare, si orice lipsa care chinuie omenirea. Cu corecta intelegere si utilizare a subtilei si nelimitatei influente a Iubirii, lumea poate fi vindecata de ranile ei, si dulcea mantie a compasiunii divine poate acoperi orice dizarmonie, orice ignoranta si orice greseala a omenirii.

Cu aripile intinse, Iubirea cauta punctele aride ale inimii omenesti, locurile irosite ale vietii si, cu o atingere ce pare magica, izbaveste omenirea si transforma lumea. Iubirea este Dumnezeu, etern, nelimitat, neschimbat, mergand in infinit, mai presus de orice viziune. Capatul il putem doar intrezarii. Iubirea implineste legea prin ea insasi, isi desavarseste lucrarea perfecta si reveleaza Christul dinlauntrul sufletului omului. Iubirea cauta mereu o intrare prin care sa se poata revarsa in sufletul omului si sa curga in afara, ca tot ce este bun pentru el. Daca nu este perturbata de perversitatea si gandirea discordanta a omului, curentul etern, neschimbator de Iubire Divina, curge vesnic, mai departe ducand cu el in marele ocean universal al uitarii orice aparenta de dizarmonie sau uratenie care tulbura pacea omului. Iubirea e fructul perfect al Spiritului; ea se raspandeste inchizand ranile omenirii, conducand natiunile la o mai stransa intelegere si aducand pace si prosperitate lumii. Ea este adevaratul puls al lumii, bataia de inima a Universului. Umanitatea trebuie sa se incarce cu acest curent de Iubire de la marea viata atotprezenta,daca vrea sa faca lucrarile lui Iisus.

Va apasa viata din greu? Aveti nevoie de curaj si tarie pentru a face fata problemelor cu care va confruntati? Sunteti bolnav sau temator? Daca da, ridicati-va inima si rugati-va celui care arata drumul. Iubirea indestructibila a lui Dumnezeu va imbratiseaza. Nu trebuie sa va temeti. Nu! a spus El: Inainte sa ma cheme, Eu voi raspunde, si cand vor vorbi, Eu ii voi auzi! Apropiati-va cu curaj de acest tron de gratie, dar nu asa cum gandeati, cu o atitudine de implorare si umilinta, ci cu o rugaciune din credinta plina de intelegere, stiind ca ajutorul de care aveti nevoie este deja primit. Nu va indoiti niciodata; faceti mai mult - cereti. Reclamati dreptul vostru de nastere, de copii ai lui Dumnezeului cel viu, cum a facut Iisus. Cunoasteti ca in Invizibil, substanta Universala in care noi toti traim, ne miscam si avem fiinta noastra, se afla orice lucru bun si perfect pe care il poate dori omul, asteptand sa fie adus, prin credinta, in forma vizibila sau manifestata. Cititi in marea voastra carte ceea ce spune Pavel despre Iubire, in I-Corinteni, cap.13, folosind cuvantul Iubire in loc de mila asa cum s-a incercat.

Uitati-va la Solomon, cand, in noaptea experientei sale, a permis naturii sale iubitoare sa se extinda pana la acel plan universal al constiintei, unde a cerut sa serveasca si nu sa traiasca pentru sine. Asta i-a adus o bogatie nemaipomenita, si pe langa asta au fost o viata si o glorie mai presus de puterea lui de a cere. El a recunoscut intelepciunea Iubirii, si Iubirea i-a adus o bogatie nelimitata. Argintul nu valora nimic in zilele lui Solomon. Chiar si vasele de baut ale acestui puternic rege al Iubirii erau din aur curat.

A iubi, inseamna a deschide depozitul nelimitat de comori aurite ale lui Dumnezeu. Daca iubim, nu ne putem opri sa dam, si a da inseamna a dobandi, iar Legea Iubirii e implinita. Atunci, daruind, facem sa opereze legea infailibila a masurii pentru masura. Fara niciun gand de a primi, este imposibil a se evita primirea, caci abundenta pe care ai daruit-o se intoarce la tine ca implinire a legii: Da si ti se va da, cu o masura buna, din belsug, din toate si chiar in plus, si oamenii va vor da pentru sufletul vostru. Caci cu aceeasi masura cu care veti masura, vi se va masura si voua.

Daca lucram in spiritul Iubirii, trebuie sa-l avem pe Dumnezeu prezent in constiinta. A fi una cu Viata, Iubirea si Intelepciunea, inseamna sa fii in legatura constienta cu ele. Sa-l contactezi constient pe Dumnezeu inseamna sa dispui de abundenta, asa cum asta-noapte am primit hrana din abundenta. Vedeti ca exista abundenta pentru toti; si ca nimeni nu duce lipsa in prezenta abundentei lui Dumnezeu. Acest gand de abundenta trebuie sa ridice mintea dincolo de barierele limitarilor. Ca sa concepem abundenta, trebuie sa abandonam toate gandurile la lucruri particulare. Acest concept este atat de larg, incat nu va permite gandul la detaliu. Pentru a-l mentine in minte, constiinta trebuie sa se avante departe in Univers si sa trezeasca in sine bucuria libertatii perfecte. Aceasta libertate trebuie, totusi, sa nu fie luata ca un libertinaj, caci suntem responsabili pentru orice gand si orice fapta. Constiinta noastra nu poate ajunge la aceasta libertate intr-o clipita. Distrugerea ultimei urme de limitare poate fi implinita intr-o clipita, dar pregatirile pentru gloriosul eveniment vor fi fost facute inainte; pregatirile, in cel mai marunt detaliu, au fost implinite dinlauntru, asa cum fiecare petala a unei flori este desavarsita in detaliu inlauntrul bobocului. Cand desavarsirea este completa, bobocul isi deschide invelisul de sepale, si floarea iese splendida la lumina. Tot asa si omul trebuie sa sparga coaja ego-ului sau inainte de a iesi la lumina.

Legile lui Dumnezeu sunt neschimbatoare, aceleasi cum au fost dintotdeauna. Fiind imuabile, ele sunt binefacatoare, fiindca sunt bune. Cand traim in conformitate cu ele, devin adevarate pietre de fundatie pe care ne construim sanatatea, fericirea, pacea si echilibrul, succesul si realizarea. Daca umblam complet in Legea lui Dumnezeu, nici un rau nu ne poate atinge. Nu avem nevoie sa fim vindecati. Suntem in fiecare particica, intregi.

Cat de bine intelegem ca in marea inima a omenirii este un profund dor de casa, care nu poate fi potolit cu altceva decat cu o constiinta clara sau o intelegere a lui Dumnezeu. Tatal nostru! Recunoastem aceasta foame dupa felul in care inimile plang dupa Dumnezeu. Sufletul omenesc nu tanjeste dupa nimic ca dupa a-l cunoaste pe Dumnezeu. Acela care are cunoasterea justa - a lui este viata eterna. Vedem oamenii trecand continuu de la un lucru la altul, sperand ca vor gasi multumire sau odihna in vreo realizare sau posesiune a ceva limitat, dorit in mod obisnuit. Ii vedem urmarind si dobandind aceste lucruri numai ca sunt tot nemultumiti. Dupa toane, unii vor case si pamanturi; altii, mari averi; iar altii mari studii. Suntem privilegiati sa stim ca omul are toate aceste lucruri inlauntrul sau. Iisus, Marele Maestru, a incercat sa-i faca pe toti sa vada asta. Cum Il Iubim! El straluceste atat de frumos, triumfator, datorita realizarilor sale! Ii iubim pe toti cei care au atins culmile sau nivelele inalte in constiinta, pe care le-a atins Iisus. Nu ii iubim doar pentru operele lor, ci pentru ceea ce sunt ei cu adevarat.

Iisus nu si-a permis niciodata sa traiasca in exterior dupa iluminarea Sa. El Si-a mentinut permanent gandurile in parte centrala a fiintei Sale, care este Christ. In Iisus, Christul sau Scanteia Centrala, care este Dumnezeu in noi toti, traind astazi in fiecare, a fost manifestat ca sa se arate guvernand perfect corpul material sau omul carnal. In felul acesta El a implinit toate marile Sale opere, si nu pentru ca El ar fi fost cumva diferit de voi. El nu avea o putere mai mare decat au astazi toti. El nu era nicicum Fiu al lui Dumnezeu, ca noi sa fim doar servitori ai lui Dumnezeu. El a facut aceste lucruri deoarece aceeasi Scanteie Divina, pe care Tatal a sadit-o in orice copil nascut,a fost aprinsa intr-o flacara mai stralucitoare prin propriul Sau efort de a Se mentine in comuniune constienta cu Dumnezeu insusi, sursa a toata Viata, Iubirea si Puterea.

Iisus a fost un om ca toti oamenii de azi. El a suferit, a fost ispitit si pus la incercare, asa cum si voi suferiti din cauza tentatiilor si incercarilor. Stim ca, in timpul sederii Sale pe pamant in corp vizibil, Iisus petrecea zilnic ore intregi singur cu Dumnezeu si stim ca in tineretea Lui, El a trecut prin tot ce am trecut si noi, si prin ce treceti si voi astazi. Stim ca orice om trebuie sa depaseasca dorintele materialiste, carnale, indoielile si temerile, pana cand ajunge la constiinta perfecta sau recunoasterea Prezentei care locuieste inlauntru, acest Tatal din mine pe seama caruia Iisus punea toate marile Sale opere. El a trebuit sa invete, asa cum si noi am avut de invatat, si asa cum si voi invatati astazi. A fost nevoit sa incerce iar si iar, cum faceti si voi. A fost obligat sa-si mentina pozitia, asa cum si voi sunteti siliti sa va mentineti pozitia, chiar cu pumnii inclestati si strangand din dinti, spunand "Voi reusi", stiu ca Christ traieste in mine. Recunoastem ca Christul launtric a fost cel care a facut din Iisus ceea ce a fost El si este astazi, si ca aceleasi realizari sunt posibile pentru toti. Prin toate acestea n-am vrea deloc sa-L diminuam pe Iisus, caci Il iubim cu o iubire de nespus. Stim ca El a trecut prin perfecta crucificare a ego-ului, pentru a-si putea conduce poporul spre Dumnezeu, ca sa le paota arata calea spre iesirea din pacat, boala si necazuri, pentru ca ei sa poata sa Il manifeste pe Tatal din ei; ca sa-i poata invata pe toti ca acelasi Tata traieste in toti si ii iubeste pe toti. Cel care urmeaza strans viata si invatatura lui Iisus, nu ar putea decat sa-L iubeasca. El este fratele nostru mai mare, cel perfect.

Fragment din "Vietile Maestrilor" de Baird T Spalding, editura Herald

Povestea celor doi lupi

Exista o veche istorisire a indienilor Cherokee despre capetenia unui mare sat. Intr-o zi, acest conducator se hotaraste ca venise ziua sa-l invete pe nepotul sau preferat ce inseamna viata. Il duce la padure, il aseaza sub un arbore batran si ii explica: “Fiule, in mintea si in inima fiecarui om s-a dus o lupta – o lupta care dainuie si astazi. Chiar daca eu sunt conducatorul batran si intelept, capetenia poporului nostru, aceasta lupta se poarta si in interiorul meu.

Daca nu stii ca ea are loc, te va aduce in pragul nebuniei. Nu vei sti niciodata in ce directie sa te indrepti. Uneori, vei castiga in viata, dar mai apoi, fara sa intelegi de ce, vei descoperi ca te-ai ratacit, ca esti derutat si ti-e teama ca poti pierde toate lucrurile pentru care ai muncit din greu. Adeseori vei crede ca faci ceea ce trebuie, iar apoi vei descoperi ca faceai alegerile gresite. Daca nu intelegi fortele binelui si ale raului, ale vietii colective si ale celei individuale, ale sinelui adevarat si ale celui fals, vei trai mereu o viata lipsita de liniste.

Esta ca si cum in mine ar trai doi lupi imensi: unul alb si unul negru. Lupul alb este bun, bland si inofensiv. El traieste in armonie cu tot ceea ce se gaseste in jurul lui si nu se simte atacat atunci cand nimeni n-a avut aceasta intentie. Lupul bun - stabil si puternic datorita faptului ca intelege cine este si de ceea ce este capabil – lupta doar daca e corect sa o faca si cand trebuie, pentru a se proteja pe el sau pentru a-si apara familia (si chiar si atunci o face cu masura). Are grija de toti ceilalti lupi din haita sa si nu se comporta niciodata altfel decat este.

Dar in interiorul meu traieste si un lup negru, iar acesta este foarte diferit. El este agitat, manios, nemultumit, invidios si temator. Pana si cel mai neinsemnat lucru il face sa izbucneasca intr-o criza de furie. Se lupta cu toata lumea, tot timpul, fara niciun motiv. Nu poate gandi limpede, pentru ca lacomia de a avea mai mult, mania si ura il coplesesc. Dar este o manie inutila, fiule, deoarece aceasta manie nu va schimba nimic. El cauta cearta oriunde merge si de aceea o gaseste cu mare usurinta. Nu are incredere in nimeni si nu are prieteni adevarati.”

Batranul intelept a ramas in tacere pentru cateva clipe, lasand povestea celor doi lupi sa patrunda in mintea tanarului sau nepot. Apoi, s-a plecat usor in fata, a privit adanc in ochii nepotului si i-a marturisit: “Uneori, mi-e greu sa traiesc cu cei doi lupi in mine, fiindca ambii se lupta cu inversunare, pentru a pune stapanire pe spiritul meu.”

Pironit locului de povestea bunicului, baiatul se agata de hainele lui si il intreba pe nerasuflate: “Care dintre cei doi lupi va invinge, bunicule?” Cu un zambet cunoscator si o voce ferma, puternica, batranul ii spune: “Amandoi inving, fiule. Vezi tu, daca aleg sa-l hranesc doar pe lupul alb, cel negru va astepta mereu in umbra, ca sa vada cand ma dezechilibrez sau cand sunt neatent, pentru a-l ataca pe celalalt si, astfel sa creeze multe probleme – si mie, si tribului nostru. Va fi mereu furios si va face totul pentru a primi atentia de care are nevoie. Daca ii ofer atentie acestui lup negru, fiindca ii inteleg firea, daca il recunosc drept forta puternica ce este si ii dau de inteles ca il respect si ma voi folosi de ajutorul sau, atunci cand tribul nostru se va afla la necaz, va fi multumit si amandoi lupii au de castigat. Toti avem de castigat.”

Derutat, baiatul l-a intrebat: “Nu inteleg, Bunicule. Cum e posibil ca ambii lupi sa castige?” Capetenia a continuat: “Vezi tu, fiule, lupul negru are multe calitati importante de care s-ar putea sa am nevoie candva. Este aprig, are vointa puternica si nu se da batut niciodata. Este destept, iscusit si poate concepe cele mai complicate strategii, de care ai mare nevoie in vremuri de razboi. Are multe simturi fine, pe care numai cel ce priveste prin ochii intunericului le poate aprecia. In mijlocul unui atac, ar putea fi cel mai mare aliat al nostru.”

Apoi, batranul scoate din desaga lui doua bucati de vanat si le pune pe jos, una la dreapta si una la stanga sa. Arata cu degetul spre ele si spune: “Aici, in stanga, am hrana pentru lupul alb, iar in dreapta am hrana pentru lupul negru. Daca aleg sa-i hranesc pe amandoi, nu se vor mai lupta intre ei ca sa-mi castige atentia si ma pot folosi de fiecare dupa trebuinta. Si pentru ca intre ei nu mai e razboi, imi pot asculta vocea cunoasterii profunde si pot alege pe care trebuie sa-l folosesc atunci cand am nevoie.

Daca bunica ta are nevoie de mancare pentru a pregati o masa mai deosebita, iar eu nu am avut grija de asta asa cum ar fi trebuit, il pot ruga pe lupul alb sa-mi imprumute farmecele sale, pentru a-l consola pe lupul ei negru, care e infometat si furios. Lupul alb stie intotdeauna ce sa spuna si ma va ajuta sa fiu mult mai atent la nevoile ei.

Vezi tu, fiule, daca intelegi ca in interiorul tau exista doua mari forte si daca le oferi amandorura acelasi respect, toti vom avea de castigat si va fi pace. Pacea, fiul meu, este misiunea unui indian Cherokee - scopul suprem al vietii. Omul care poarta inauntrul sau pacea are totul. Cel care este dezbinat in razboiul interior nu are nimic.
Tu esti un tanar care trebuie sa aleaga cum va interactiona cu fortele launtrice opuse. Ceea ce vei alege va hotari cum iti vei trai restul vietii. Iar atunci cand unul dintre lupi va avea nevoie de o atentie deosebita – ceea ce se intampla uneori – nu trebuie sa te rusinezi; poti recunoaste asta in fata inteleptilor si sa primesti ajutorul de care ai nevoie. Daca vorbesti deschis, cei care au trecut deja prin aceasta lupta iti pot ofei din intelepciunea lor.”

Extras din "De ce oamenii buni fac lucruri rele?", Debbie Ford, Editura For You
Articol preluat de pe aimee.ro

A avea grija de lumea noastra launtrica

Chiar daca nu ne vine sa credem ca alti oameni comit crime din pasiune, prostie sau lacomie si strigam in gura mare: “Eu n-as putea face niciodata una ca asta!”, cercetarile au aratat ca, daca ne-am afla in circumstantele potrivite, multi dintre noi putem fi influentati si convinsi sa participam la niste lucruri despre care n-am fi crezut ca am fi in stare sa le facem vreodata.

Cei mai multi dintre noi, nu numai ca avem potentialul, dar chiar si exteriorizam trasaturi si comportamente despre care nici nu ne putem imagina ca suntem capabili: ne abandonam parintii, ne insusim lucruri care nu ne apartin, ii sabotam pe altii sau mintim pentru a acoperi o fapta sau un obicei gresit.

Exista multe aspecte negate in noi care pot actiona in mod autonom, fie ca vrem sau nu sa credem acest lucru. Acestea traiesc in cotloanele intunecate ale propriile ego-uri ranite. Umbrele noastre pot fi considerate o colectie de astfel de identitati partiale, care exista chiar sub suprafata constientei. Atunci cand sunt ignorate, devin niste forte puternice, ce pot actiona ca identitati independente. Pot aparea oricand in viata noastra, privandu-ne chiar de la lucrurile pentru care am muncit mereu din greu.

Ne pot sabota relatiile, familiile, situatia financiara si viitorul – si totusi, majoritatea alege sa le nege cu totul existenta. Lucram din greu ca sa ignoram aceste aspecte launtrice. Fara sa ne dam seama, folosim alcoolul, mancarea, sexul, drogurile, distractia, colectarea de lucruri, barfa si flirtul ca metode prin care sa ne distragem atentia de la ceea ce credem noi ca este de neacceptat.

Ne facem rau, noua insine si altora, atunci cand nu putem sau nu vrem sa recunoastem ca suntem mai mult decat putem percepe sau cunoaste. Dar trebuie sa intelegem ca fiecare parte ce ne compune are o nevoie fundamentala care ne cere atentia, iar in clipa cand alegem sa ignoram complet nevoile multiplelor noastre identitati, riscam sa ne pierdem controlul asupra propriului comportament si sa devenim cei mai mari dusmani ai nostri.

Rusinea provocata de aceste parti respinse si necesitatile lor nesatisfacute ne fac sa ne pierdem cunoasterea profunda a ceea ce e bun si rau si a ceea ce este, in ultima instanta, spre binele nostru cel mai inalt.

Atunci cand intelegem ca, in acelasi timp, suntem si oameni “buni” si oameni “rai”, reusim sa ne abtinem mai mult de la a-i judeca pe ceilalti si de a-i arata cu degetul pe cei despre care s-a descoperit ca actioneaza conform impulsurilor lor intunecate. Ii vom vedea asa cum sunt ei – suflete nefericite, surprinse intr-un moment in cre s-au lasat acaparati de partea lor intunecata; cand vreo trasatura despre care credeau ca au reprimat-o de tot a reusit sa iasa la suprafata si sa capete o viata proprie; sau cand o rana atat de adanca si de dureroasa a fost expusa, iar ele au reactionat fara sa mai gandeasca, fara macar sa ia in considerare consecintele comportamentului lor.

Atunci cand intelegem cine suntem noi, la cel mai adanc nivel, cum suntem construiti si ce anume ne indeamna sa facem ceea ce facem, vom vedea cat de previzibila poate fi experienta umana. Vom vedea motivatia ascunsa a faptelor, a reactiilor noastre, chiar si atunci cand, la nivel constient, nu vrem ca acestea sa se intample. Vom privi in fata realitatea ca, de cele mai multe ori, suntem niste simple marionete – sclavii programarii interne care ne dirijeaza actiunile, reactiile, alegerile si in cele din urma comportamentele.

“De ce oamenii buni fac lucruri rele”, Debbie Ford, editura For You
Articol preluat de pe www.damaideparte.ro

Mai intai deschide-ti inima!

Inima este pozitiva. Asa cum mintea spune “nu”, inima spune “da”. Desigur, este mai bine sa spuneti “da” decat sa spuneti “nu”, pentru ca nu puteti trai cu adevarat spunand “nu”.

Cu cat spuneti mai mult “nu”, cu atat deveniti mai inchistati, mai inchisi. Cu cat spuneti mai mult nu, cu atat sunteti mai putin vii. Oamenii pot crede ca sunteti niste mari ganditori, insa voi va ofiliti si muriti; comiteti o sinucidere graduala.

Daca-i spuneti “nu” dragostei, sunteti mai putin decat ati fost inainte; daca-i spuneti “nu” frumusetii,sunteti mai putin decat ati fost inainte. Si, in cazul in care continuati sa spuneti “nu” la absolut orice, dispareti farama cu farama. In cele din urma n-a mai ramas decat o viata foarte goala, lipsita de semnificatie, fara sens, fara bucurie, fara dans, fara celebrare.

Asta s-a intamplat cu lumea moderna. Omul modern a spus mai multe “nu-uri”decat s-au spus vreodata inainte. De aici intrebarile: care este semnificatia vietii? De ce suntem in viata? De ce continuam sa traim? I-am spus “nu” lui Dumnezeu, i-am spus “nu” lumii de dincolo, am spus “nu” la toate lucrurile pentru care a trait omul de-a lungul secolelor.

Am dovedit, dupa pofta inimii noastre, ca toate valorile pentru care a trait omul sunt inutile. Insa acum ne aflam intr-o angoasa profunda. Viata a devenit din ce in ce mai imposibila pentru noi. Continuam sa traim numai pentru ca suntem lasi; altminteri, am nimicit toate ratiunile de a trai. Ne este frica de moarte, de aceea continuam sa traim. Traim din frica, nu din dragoste.

Este mai bine sa fiti pozitivi, deoarece, cu cat sunteti mai pozitivi, cu atat va deplasati mai mult spre inima. Inima nu cunoaste vreun limbaj negativ. Inima nu intreaba niciodata: “Ce este frumusetea?” Se bucura de ea, si bucurandu-se de ea, stie ce este. Nu o poate defini, nu o se poate explica pe sine, pentru ca experienta este de asa fel incat e inexplicabila, inexprimabila. Inima stie ce e dragostea, dar nu intreaba. Mintea stie numai intrebari si inima stie numai raspunsuri. Mintea continua sa intrebe, dar nu poate raspunde.

Inima nu are intrebari – acesta este unul din misterele vietii- are toate raspunsurile. Insa mintea nu va asculta inima; nu exista comuniune intre cele doua; nu exista comunicare, pentru ca inima nu cunoaste decat limbajul iubirii. Niciun alt limbaj nu este cunoscut de inima, niciun alt limbaj nu este inteles de inima- iar mintea nu stie nimic despre tacere.

Mintea este numai zgomot, o poveste spusa de un idiot, plina de furie si zgomot, care nu semnifica nimic.
Inima stie ce este aceea semnificatie. Inima cunoaste slava vietii, extraordinara bucurie a simplei existente. Inima este capabila de celebrare, dar nu intreaba niciodata. De aceea mintea crede ca inima este oarba. Mintea este plina de indoieli, inima este plina de incredere; sunt complet opuse.

De aceea s-a spus ca este mai bine sa fii pozitiv decat sa fii negativ. Insa pozitivul este unit cu negativul, sunt doua laturi ale aceluiasi fenomen.

Nu va indemn catre o cale pozitiva de a trai si nu va indemn catre o cale negativa de a trai. Va indemn catre calea transcendentei. Toate dualitatile trebuie abandonate - dualitatea mintii si inimii, dualitatea materiei si mintii, dualitatea gandirii si emotiei, dualitatea pozitivului si negativului, dualitatea masculinului si femininului, a lui yin si yang, a zilei si a noptii, a verii si a iernii, a vietii si a mortii –toate dualitatile.

Dualitatea ca atare trebuie abandonata, pentru ca voi sunteti dincolo de dualitate.
Din momentul in care incepeti sa va indepartati si de “da” si de “nu”, veti avea prima intrezarire a ceea ce este suprem. De aceea supremul ramane complet inexprimabil.

De la “nu” treceti la “da”, si de la “da” mergeti la ceea ce se afla dincolo. Ceea ce se afla dincolo, nu este nici pozitiv, nici negativ: ceea ce se afla dincolo este divinitate, ceea ce se afla dincolo este iluminare.

“Emotiile si sanatatea”, OSHO, Pro Editura si Tipografie

Articol preluat de pe www.damaideparte.ro

Baietii mari nu plang, fetele cuminti nu tipa

Iubire, compasiune, simpatie, amabilitate – toate aceste mari calitati au o mireasma feminina. Si exista calitati masculine, calitati ale razboinicului, curajul. Sunt calitati dure; trebuie sa fii tare ca otelul. Deoarece calitatile barbatilor s-au dezvoltat prin intermediul razboiului, iar calitatile femeii s-au dezvoltat in cadrul caminului, alaturi de sot si copii, ea a trait intr-o lume cu totul diferita.

Barbatii au trait luptandu-se incontinuu; in trei mii de ani, au fost cinci mii de razboaie pe pamant - ca si cum a ucide este singura lor ocupatie.

Lumea a trait separata in doua. Barbatul si-a faurit lumea lui, in vreme ce femeia a trait in umbra si si-a creat propria lume in umbra. Este un lucru foarte trist – pentru ca un barbat sau o femeie, pentru a fi complet, pentru a fi un intreg, trebuie sa aiba toate calitatile laolalta.

Atat barbatii, cat si femeile ar trebui sa fie la fel de delicati ca o petala de trandafir si la fel de duri ca o sabie, amandoua laolalta, asa incat, in orice ocazie si ori de cate ori situatia o cere, sa poata raspunde corespunzator. Daca situatia va cere sa fiti numai ca o sabie, sunteti pregatiti; daca situatia va cere sa fiti numai ca o petala de trandafir, sunteti pregatiti. Aceasta flexibilitate de a va misca intre petala de trandafir si sabie va va imbogati viata-si nu numai intre aceste doua calitati, ci printre toate calitatile.

Barbatul si femeia sunt doua parti ale unui intreg; lumea lor ar trebui sa fie si ea un intreg si ei ar trebui sa imparta toate calitatile fara diferenta. Nicio calitate nu ar trebui sa fie etichetata ca feminina sau masculina.

Cand faceti pe cineva “masculin”, acea persoana pierde lucruri minunate din viata sa. Devine fara vlaga, rigida, aproape moarta. Iar femeia care uita complet cum sa fie dura, cum sa fie rebela e sortita sa devina o sclava, pentru ca are numai calitati blande. Trandafirii nu se pot lupta cu sabiile, vor fi zdrobiti, ucisi, distrusi.

Nu s-a nascut inca nicio fiinta omeneasca totala. Au existat barbati si au existat femei, dar nu au existat fiinte umane. Conceptia mea completa este sa aduc fiinta omeneasca intreaga pe pamant – cu toate calitile frumoase ale femeilor si cu toate calitatile curajoase, rebele, aventuroase ale barbatilor. Si ei ar trebui sa fie toti parte dintr-un intreg.

Insa chiar de la inceput ii dresam pe copii. Daca un baietel vrea sa se joace cu papusile - asa cum fac fetele-imediat il oprim: “Sa-ti fie rusine, esti baiat, esti barbat, nu te purta ca o fata.” Iar daca o fata incearca sa se catere intr-un copac, o oprim imediat: “Cataratul in copaci nu este pentru fete, este pentru baieti, e urat. Da-te jos imediat!”

Chiar de la inceput impartim barbatii si femeile in tabere. Sufera si unii, si ceilalti, pentru ca urcatul in copaci are un farmec aparte, nicio femeie nu ar trebui sa-l rateze. Sa te afli in varful unui copac atunci cand vantul bate tare, soarele arde si pasarelele ciripesc… daca nu ai fost in acest punct, ai pierdut ceva. Si numai pentru ca esti fata? Ciudat: sa fii aventuros, sa escaladezi munti, sa inoti in oceane nu ar trebui sa-ti fie interzis numai pentru ca esti fata, pentru ca acel fior are ceva spiritual.

Un baiat nu ar trebui sa fie impiedicat atunci cand vrea sa planga. Este impiedicat, nu poate sa lacrimeze-lacrimile sunt numai pentru fete: “Esti barbat, comporta-te ca un barbat!” iar lacrimile sunt o experienta atat de minunata! In tristetea adanca sau in bucuria imensa, ori de cate ori ceva da pe dinafara, lacrimile exprima acest lucru.

Si, daca lacrimile sunt reprimate, in acelasi timp orice urmau sa exprime ele, tristetea adanca sau bucuria imensa, este de asemenea reprimat. Si tineti minte cat se poate de limpede ca natura nu a creat vreo diferenta. I-a inzestrat pe barbati si pe femei cu aceleasi glande lacrimale, de aceeasi marime. Insa, daca esti barbat si plangi, atunci toata lumea te condamna: “Te comporti ca o femeie.”

Ar trebui sa spui: “Ce pot sa fac? Insasi natura m-a inzestrat cu glande lacrimale. Natura se comporta ca o femeie. Nu sunt eu de vina, pur si simplu ma bucur de natura mea. Lacrimile sunt dreptul meu.”

Toate calitatile ar trebui sa fie disponibile pentru toata lumea. Exista barbati care devin incapabili sa iubeasca pentru ca sunt antrenati pentru anumite calitati: “Trebuie sa fii dur, trebuie sa fii competitv. Nu trebuie sa dai dovada de emotii, nu trebuie sa fii sentimental” Si, atunci, cum va puteti astepta ca un barbat care nu este emotiv, nu este sentimental, caruia nu i se ingaduie sa simta…cum va puteti astepta sa iubeasca? Si, atunci cand ii lipseste dragostea, viata lui devine nefericita. Si acelasi lucru se intampla de ambele parti.

Mi-as dori ca toate distinctiile sa dispara. Tuturor ar trebui sa le fie ingaduit orice este natural posibil pentru o persoana, fie barbat, fie femeie. Si am avea o lume mai bogata, alcatuita din oameni mai bogati.

"Emotiile si sanatatea", OSHO, Pro Editura si Tipografie
Articol preluat de pe aimee.ro

Viata ca joc

Daca avem cu adevarat curaj, e posibil sa traim viata cu toate ale ei ca pe un joc. Asta nu inseamna sa fim frivoli sau lipsiti de compasiune fata de ceilalti. Inseamna sa avem o atitudine relaxata, increzatoare si deschisa fata de noi insine si de lume.

Intr-un papirus egiptean din secolul XIV-lea i.Hr., in care se descrie judecata din urma a unei persoane decedate, inima acesteia este pusa pe talerul aflat la un capat al unui cantar mare. Pe talerul celalalt se afla o pana de paun. Dedesubt sta Amemet, devoratorul sufletelor, gata sa ia sufletul raposatului daca nu trece de judecata. La dreapta se gaseste Osiris, stapanul lumii de dincolo, gata sa ia sufletul daca trece de judecata. Mesajul pare cat se poate de clar: insenineaza-te!

Ca sa trecem de judecata, inima noastra trebuie sa fie mai usoara decat o pana.

In budismul tibetan se spune ca pe om il deosebeste de animale nu inteligenta, ci umorul. Pentru a percepe viata ca pe un joc e nevoie s-o vezi prin prisma umorului. Aceasta ne ajuta sa echilibram tragedia existentei omenesti cu miracolul ei. Pentru o asemenea atitudine e nevoie de curaj, fiindca ea ne cere sa ne deschidem atat fata de nesiguranta din lumea exterioara, cat si fata de irationalul lumii launtrice.

O atitudine, chiar daca de scurta durata, poate actiona ca un catalizator al sincronicitatii. In plus, atitudinea de deschidere cu inima usoara reduce umbra la un minimum, din moment ce mecanismele de aparare se relaxeaza. Drept urmare, coincidentele sunt adesea extrem de placute.

Uneori, increderea pozitiva si deschiderea vor permite problemelor cotidiene sa se rezolve aproape de la sine.

Deschizandu-ne mintea si adoptand o atitudine senina, jucausa, ne putem pune la dispozitia intuitiei, un tip special de cunoastere, ce pare a patrunde prin granitele acum permeabile ale mintii constiente.

Intuitia este un tip de cunoastere pe care se pune accent in aproape toate traditiile spirituale. Nu inseamna ca a fi senin te face sa dobandesti capacitati paranormale, in sensul in care este folosit de obicei termenul, ci ca-ti poti dezvolta un simt perfect pentru anumite situatii, simt care, daca te increzi in el, se poate dovedi deseori corect.

Trairile intuitive au adesea o relatie speciala cu sincronicitatea – relatie pe care foarte putini oameni au cultivat-o in mod activ.

Printre acesti oameni se numara Peter Caddy, unul din intemeietorii comunitatii alternative Findhorn din Scotia; el si-a dezvoltat simtul intuitiei pe parcursul multor ani de antrenament. Caddy isi aminteste un anumit sir de evenimente, care s-au petrecut fiindca a urmat fara ezitare indemnurile date de intuitie.

Dupa ce bause jumatate de ceasca de cafea intr-o cafenea din Oban, Scotia, avand in buzunar doar un siling, Caddy a simtit imboldul de a merge sa-si ajute un prieten aflat la 160 km distanta, in Londra. Plecand imediat din cafenea, a vazut ca se apropie un Rover si a rugat-o pe doamna de la volan sa-l ia in masina. Ea a acceptat. Mergea chiar pana la Londra si avea un cos cu un pui fript intreg, pe care l-au savurat amandoi.

Ulterior, dupa ce si-a incheiat scurta sedere, Caddy a prins un autobuz care pleca din Londra. La un semafor a zarit o masina sport cu un loc liber. Actionand din nou dupa imboldul interior, a coborat din autobuz si a intrebat-o pe doamna din masina sport daca se indreapta spre nord. Intr-adevar, mergea spre nord si l-a dus pana in Scotia, cu viteze intre 120-135 km la ora! Avea la ea o multime de sandvisuri, astfel ca nici de aceasta data nu a dus lipsa de hrana. In aceeasi seara, tarziu, ramanandu-i de parcurs o oarecare distanta pana acasa, a prins un camion care transporta peste. Soferul era pe drum de 16 ore, asa ca s-a bucurat cand Caddy s-a oferit sa conduca el. Drept rasplata, soferul a platit micul dejun pentru amandoi.

Mai tarziu, Caddy comenta: “Intreaga calatorie a fost facuta in mai putin de 4 zile. N-as fi putut s-o fac atat de repede cu masina mea si, cu toate ca am pornit doar cu un siling in buzunar, am primit tot ce am avut nevoie, fiindca m-am supus instantaneu si am avut disciplina de a merge pana la capat.”

In povestea lui Petter Caddy, vedem posibilitatile remarcabile pe care le ofera cultivarea intuitiei combinata cu supunerea disciplinata la indemnurile ei. Vedem, de asemenea, o persoana gata sa renunte la propriile nevoi si proiecte aparent urgente, pentru a urma si indeplini imediat cel mai subtil imbold al unei voci launtrice.

Intr-un fel, el este dispus sa-si lase destinul sa fie modelat fara efort de situatia exterioara si de reactia sa perfecta la acea situatie.

“Sincronicitate. In spatele evenimentelor se afla tesatura subtila a destinului”, AllanCombs-Mark Holland, Editura Elena Francisc

Articol preluat de pe www.damaideparte.ro

Mesaj de la Univers

Daca te hotarasti sa incepi un proiect,
angajeaza-te sa il duci la bun sfarsit.
Spune "da" si nu mai privi niciodata inapoi.
Nu ar tebui sa ai niciodata nici cea mai mica indoiala
ca eu iti voi veni in ajutor.

Nu ar trebui sa ai nici cea mai mica indoiala
ca voi atrage de partea ta legiuni de ingeri,
toti jucatorii de care ai nevoie,
toate conexiunile, toate circumstantele ...

Nu ar trebui sa ai nici cea mai mica indoiala
ca voi schimba de dragul tau insusi cursul istoriei.

Daca ai inteles toate aceste lucruri, este perfect.
Nu mi-as putea dori nimic mai mult. De fapt, chiar
as zice ca esti pregatit sa primesti ceea ce meriti.

Am auzit bine? Ai spus "da"?!

fragment din cartea "Alte Mesaje de la Univers" de Mike Dooley

Efectul umbrei sau “de ce oamenii buni fac lucruri rele?”

Umbra inseamna intuneric si secret. Umbra reprezinta toate acele lucruri pe care nu vrem ca altii sa le vada in noi.
Lucrurile pe care le ascundem, despre care mintim, nu numai catre altii, dar mai ales catre noi insine.

Umbra inseamna tot felul de monstri care ies din pesteri in miezul noptii. Este acea latura intrinseca, profunda si intunecata pe care fiecare din noi incercam sa o ascundem, pentru ca ni s-a spus de la o varsta frageda ca nu sunt componente acceptabile ale fiintei noastre.

Pentru a detine un aspect al sufletului, trebuie sa experimentam celalalt aspect al sufletului, contrariul.

Singurul moment cand nu avem umbra este atunci cand stam in intuneric.

Umbra isi face aparitia in foarte multe moduri: de la a scrie cec-uri false, pana la a bea prea mult, a trisa in privinta taxelor, a manca tort de ciocolata la miezul noptii dupa 3 zile de dieta, a tipa la copiii nostri sau a ne abuza verbal partenerii, dupa ce te-ai purtat frumos la slujba toata ziua, a naviga pe Internet si a vizita site-uri porno in timp ce sotia pregateste cina, a-ti insela partenerul in timp ce el munceste din greu, incercand sa ofere familiei mijloacele materiale pentru a trai experiente placute, a fura ideile colegilor de serviciu si a pretinde ca sunt ale noastre…

Umbra este construita din ganduri, emotii si impulsuri pe care le consideram prea dureroase si jenante pentru a fi acceptate.

Asa ca, in loc sa le facem fata, le reprimam. Chiar acum, sute de milioane de oameni traiesc in negare in ceea ce priveste umbra lor individuala.

Si cu totii suntem afectati de umbra colectiva, in mult mai multe moduri decat ne putem imagina. Umbra colectiva se manifesta sub forma raului, razboiului, terorismului, a nedreptatii sociale, a inegalitatii radicale in sistemul nostru economic.
Chiar acum, 50% din populatia lumii traieste cu mai putin de 2$ pe zi, iar 20% cu mai putin de 1$ pe zi. Si negam de-a binelea faptul ca aceasta este o manifestare a umbrei colective. De ce?

Pentru ca oamenii din institutiile sociale, financiare, politice si corporatiste neaga cu totul energia umbrei. Nici macar nu o inteleg.

Chiar si ceea ce numim “rau” in lume, este manifestarea umbrei noastre colective, a ceea ce negam cu tarie. Oamenii care exprima o moralitate radicala sunt adesea cei care au cea mai intunecata si profunda umbra: de exemplu, umbra Bisericii Catolice, care declara ca homosexualitatea este un lucru rau, in timp ce ascunde preoti pedofili in sanul bisericii.

Acestea sunt expresii ale umbrei.

Intreaga traiectorie a istoriei umanitatii este precum traiectoria Titanicului: merge intr-o directie nesigura si in care nu se poate supravietui, daca nu pentru noi, cel putin pentru copiii nostri.

Dintr-o perspectiva arhetipala, fiecare dintre noi este capitanul Titanicului. Suntem tentati sa spunem ca e prea dureros, sa fim distrasi, sa spunem ca nu se intampla asta, sa devenim cinici, furiosi si sa nu facem nimic.

Suntem provocati cu totii, in acest moment: ”Nu fi precum capitanul din Titanic care se duce in cabina sa se culce!”

Tot ce se extinde se si contracta si ceea ce creste si descreste; oamenii se vor confrunta cu umbra lor si de la a trai minunat va urma o faza de contractie.

Daca nu ai lucrat cu tine, nu ai intrat in interiorul tau si nu te-ai autoexplorat, nu te-ai curatat interior si nu te-ai dezintoxicat, vei avea probleme.

Umbra noastra se naste cand suntem foarte mici, inainte ca gandirea logica sa se dezvolte astfel incat sa putem filtra mesajele pe care le primim de la parintii nostri, cei care au grija de noi si la cei din jur. Chiar daca avem cei mai buni parinti, inevitabil ne vom rusina pentru ca am aratat anumite “defecte” si am primit mesajul ca ceva legat de noi nu este OK. Ca ceva este in neregula cu noi, sau ca suntem rai: “De ce ai mancat toate astea inainte de cina?” (ne spunea mama adesea).

Aceste mesaje se fixeaza in subconstientul nostru, precum un virus in computer, alterand perceptia noastra despre sine si ranind simtul valorii personale. Cand suprimam aceste “defecte”, traim in negare referitor la cine suntem cu adevarat.

Desigur, asta depinde de mediul in care traim. Daca ai crescut intr-o familie de muncitori, si spui ca vrei sa canti la pian sau sa devii artist, aceste calitati artistice nu vor fi bine primite si e posibil sa trebuiasca sa le suprimi. Pe de alta parte, daca cresti intr-o familie de artisti sau intelectuali si spui ca vrei sa muncesti in constructii, sau sa fii atlet, dorinta ta ar putea fi perceputa ca fiind negativa.

Incercam din toata puterea sa pretindem ca nu suntem ceea ce uram. De fapt, a dovedi asta este o sarcina foarte importanta pentru ego-ul ranit, o sarcina despre care ego-ul crede ca este vitala existentei lui.

Ego-ul ranit trebuie sa ascunda tot ceea ce consideram ca este inacceptabil in legatura cu noi insine.

Pentru a indeplini aceasta sarcina, construieste o masca pentru a dovedi celorlalti ca nu suntem atat de deficienti, inferiori, lipsiti de valoare si de rai pe cat ne temem ca suntem. Nimeni nu vrea sa admita ca are nesigurantele sale personale.

Pentru a le ascunde, cream o “persona”, inca de la o varsta foarte frageda si incepem sa ne impachetam intr-un nou pachet care consideram ca o sa ne aduca dragostea, atentia si acceptarea dupa care tanjim. Cream “personaje” pentru a putea sa avem sentimentul de apartenenta.

Multi dintre noi au o viata publica si o viata secreta.

Muncim din greu pentru a ne simti bine cu noi insine, si o clipa mai tarziu facem ceva care sa ne saboteze aceste sentimente bune. Purtam masti despre care credem ca ne pot duce acolo unde dorim. Iar aceste masti poarta multe forme: agresorul, certaretul, carismaticul, fata buna, inteligentul, glumetul, competitorul, seducatoarea, doamna de fier, personajul ”cool”.

Tu ce masca porti?

Masca noastra devine inchisoarea noastra. Dincolo de masca pe care o aratam lumii, ego-ul nostru ranit sufera. Partile din noi care au fost blamate de altii si acum de noi insine sunt disperate sa poata iesi la lumina, sa fie eliberate, acceptate si iubite ca parti valoroase din ceea ce suntem.

Cand ne negam pe noi insine si ne temem sa ne exprimam latura intunecata, ea devine o forta puternica, capabila sa ne distruga viata noastra si pe a celor din jur.

Asta este ceea ce numesc “efectul mingii de plaja.” Lucrurile respinse trebuie tinute in adancurile constiintei noastre, trebuie ingropate. Cata energie ne ia sa tinem o minge de plaja sub apa?

Iti iei sinele tau egoist, cel furios, cel care e mult prea bun, cel care nu e bun de nimic, le iei pe toate, si e ca si cum ai avea 40 de mingi pe care trebuie sa le tii sub apa.

Ce se intampla cand tii acele mingi sub apa? Cand esti tanar, ai multa energie si te poti descurca cu multe mingi.

Dar apoi, intr-un moment cand nu esti in punctul cel mai inalt al potentialului tau, cand gardurile tale sunt la pamant sau cand atentia ta se indreapta catre un premiu pe care l-ai putea castiga, dintr-o data “boom”! Cineva face ceva si ce se intampla cu mingile? Ies la suprafata si te lovesc in fata.

Ce este violenta de strada? Este altceva decat aceasta minge de plaja iesind la suprafata?

Vedem asta in media tot timpul: un producator de film care face filme profund crestine, dintr-o data se imbata (Mel Gibson) …Toate aceste mingi pe care incerci sa le tii sub control… Te descurci cu ele?

Cand nu te ocupi de umbra ta, acea parte iese la lumina si ne afecteaza la locul de munca, in relatiile noastre.

Cu cat mai mult incercam sa suprimam aceste defecte neacceptate in societate, cu atat mai mult ele vor gasi moduri interesante de a se exprima.

E ca si cum am inchide in pivnita pe cineva. Va vrea sa iasa de acolo. Va face diferite lucruri, pentru a ne atrage atentia, pentru a il recunoaste si a-l lasa sa iasa de acolo. Aceste aspecte ale noastre care nu ne plac ies la lumina printr-un fel de proces de detoxifiere. Trebuie sa iasa la lumina, pentru a fi eliberate.

Cand intelegem pe deplin sufletul omenesc, intelegem ca este un teren al ambiguitatii, contradictiilor, paradoxului.

Orice experienta este rezultatul contrastelor: lumina si umbra, placere si durere, sus si jos, inainte si inapoi. Pentru a manifesta ceva, ai nevoie de energii contradictorii. Ai nevoie de inamicii tai, ca sa fii cine esti.

Sufletul uman este in mod simultan, divin si diabolic, sacru si profan, sfant si pacatos. Cand realizezi asta iti dai seama ca umbra este ceva normal. Daca ai numai adevar, bunatate si armonie pe de o parte si absenta completa a contrariilor, in partea cealalta, nu exista impuls creator.

Daca pastram doar impulsul evolutiv in Univers, atunci Unviersul s-ar autonimici rapid, tinzand spre zero absolut. Daca, pe de alta parte, am avea doar impulsul distructiv, atunci Universul ar deveni o mare gaura neagra, inainte de a avea timp sa spui “Deepak Chopra”.

Suntem microcosmosul si macrocosmosul. Asta inseamna ca fiecare calitate pe care o vedem in altcineva exista si in noi. Avem toate caracteristicile omenesti posibile, indiferent daca sunt active sau latente, constiente sau inconstiente. Nu exista nimic din ceea ce putem vedea si percepe pe care sa nu-l avem in noi.

Sunt totul si cuprindem in noi ceea ce consideram ca e bun si ceea ce consideram ca e rau.

Cum putem sa stim ce e curajul, daca nu am cunoscut frica; cum sa stim ce e fericirea, daca nu am cunoscut tristetea? Cum putem sa stim ce e lumina, daca nu am cunoscut intunericul? Toata viata se bazeaza pe coexistenta acestor perechi de contradictii.

Umbra noastra se ascunde intotdeauna de ea insasi. Decat sa ne confruntam cu intunericul nostru, mai bine proiectam aceste calitati nedorite asupra altora. Cand facem asta, suna cam asa: “El e atat de egoist!”, “E atat de plin de sine!”, “Oamenii astia sunt idioti!”, “Ce ratat!”.

Frica de propria lipsa de valoare si, in acelasi timp, frica de lipsa noastra de maretie ne face sa transferam aceste defecte asupra altora. Ceea ce proiectam sunt bucati din intunericul si vina proprie, pe care nu le-am revendicat inca.

Pana cand nu ne luam inapoi tot ceea ce am proiectat pe ceilalti, lucrurile cu care nu putem sa convietuim nu ne lasa sa traim.

The shadow effect, Debbie Ford
Articol preluat de pe www.damaideparte.ro

Calea spre Armonie

„Doamne, fă ca din mâinile mele să se vada lumea Ta,
Şi acolo unde este gelozie lasă-mă sa pun Dragostea,
Acolo unde este ură lasă-mă să pun Iertarea,
Acolo unde este ceartă lasă-mă să pun Unitatea,
Acolo unde sunt erezii lasă-mă să pun Adevărul,
Acolo unde este îndoială lasă-mă sa pun Credinţa,
Acolo unde este disperare lasă-mă să pun Speranţa,
Acolo unde este întuneric lasă-mă să pun Lumina,
Acolo unde este supărare lasă-mă să pun Bucurie.

Ajută-mi, Doamne,
Nu atât să caut mângâiere, cât să mângâi pe alţii,
Nu atât să caut înţelegere, cât să-i înţeleg pe alţii,
Nu atât să caut iubire, cât să iubesc.
Pentru că cel care dă, acela şi primeşte,
Cel care se uită pe sine, acela se şi regăseşte,
Cel care iartă este şi el iertat,
Cel ce moare, acela se naşte in viaţă veşnică.
Ajută-mi, Doamne,
Fă ca din mâinile mele să se vadă lumea Ta".

Sf.Francisc din Asissi

BINELE POATE ÎNVINGE NUMAI ÎMPREUNA CU TINE !

Rugaciune

Cum ar fi sa privim viata noastra cu ochi puri si cu inima deschisa si sa lasam lumina iubirii neconditionate sa purifice vietile noastre? Pentru moment sa lasam sa ne patrunda in suflete cuvintele simple si pline de intelepciune ale acestei rugaciuni si sa pasim cu incredere spre visurile noastre! De multe ori doar constientizarea si intentia deschid calea in fata noastra.



“Iarta-ma, Doamne:

pentru tot ce puteam sa vad si nu am vazut!
pentru tot ce puteam sa aud si nu am auzit!
pentru tot ce puteam sa simt si nu am simtit!
pentru tot ce as fi putut sa inteleg si nu am inteles!
pentru tot ce puteam sa constientizez si nu am constientizat!
pentru iertarea pe care as fi putut sa o dau si nu am dat-o!
pentru bucuria pe care as fi putut sa o traiesc si nu am trait-o!
pentru Lumina pe care as fi putut sa o primesc si nu am primit-o!
pentru viata pe care as fi putut sa o ocrotesc si nu am ocrotit-o!
pentru visele pe care mi le-as fi putut împlini si nu le-am implinit!
pentru necunoscutul in care as fi putut sa pasesc si, din teama, nu am indraznit sa pasesc!
pentru iubirea pe care as fi putut sa o exprim si nu am exprimat-o!
pentru tot ce puteam sa creez bun si frumos si nu am creat pentru gloria Ta, Doamne, si a Imparatiei Tale Divine!
Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am gresit, pe Tine, Doamne, care esti Compasiunea si Iubirea infinita, te rog iarta-ma si ma imbraca cu nesfarsita Ta Iubire si Lumina!

Iti multumesc, Doamne:

pentru toata frumusetea pe care am vazut-o izvorand din Tine !
pentru muzica tacuta a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvaluit-o auzului!
pentru tot ce am simtit bun si minunat in viata mea!
pentru tot ce prin Gratia Ta am inteles! !
pentru lumina pe care am constientizat-o in adancul meu!
pentru iertarea pe care, daruind-o, mi-a adus pace!
pentru bucuria fiecarei clipe traite in Tine, Doamne!
pentru toate cadourile spirituale care mi-au imbogatit fiinta!
pentru viata mea care e a Ta, mica parte a simfoniei existentei!
pentru visele care au prins forma prin armonia iubirii Tale pentru mine!
pentru necunoscutul in care am pasit plin de curaj, regasindu-te!
pentru iubirea coplesitoare cu care ma dezmierzi clipa de clipa!
pentru tot ce am creat prin Tine bun si frumos, aducand cu umilinta lauda Imparatiei Tale Divine!
Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am primit, Tie, Doamne, care esti Compasiunea si Iubirea infinita, te rog, Iti multumesc, daruindu-Ti inima mea!”

Rugaciune scrisa de Parintele Argatu

Rana din suflet

Daca aruncam o privire sincera in interiorul nostru, vom observa o platosa in jurul inimii. Pentru unii oameni, este o baricada groasa, impenetrabila. Pentru altii, este un scut protector mai subtire, mai subtil sau o contradictie care nu apare decat in circumstante amenintatoare.

Si nimic nu sporeste mai mult sentimentul de amenintare decat suspiciunea ca nu suntem cu adevarat iubiti si acceptati asa cum suntem. Reducand inima la tacere sau inchizand-o, incercam sa eliminam durerea.

Nestiind ca putem fi iubiti pentru ceea ce suntem devenim neincrezatori in iubirea insasi si acest lucru la randul lui ne determina sa intoarcem spatele vietii si sa ne indoim de bunavointa ei. Ne putem spune ca iubirea nu este cu adevarat disponibila, insa adevarul profund este ca nu-i acordam incredere si astfel ne este greu sa ne deschidem fata de ea sau sa o lasam sa ne patrunda. Acest lucru ne deconecteaza de propria inima, exacerband sentimentul ca iubirea e greu de gasit.

Indepartarea de iubire se transforma de cele mai multe ori in senzatia de a nu fi complet acceptati de catre familia din care provenim-fie prin neglijenta, lipsa de sincronizare sau chiar abuz. Pentru ca nu ne simtim stransi in bratele sigure ale iubirii cadem in ghearele fricii. O cantitate insuficienta de iubire si hrana spirituala afecteaza in mod direct sistemul nervos sensibil al copilului, dand nastere unui anumit grad de soc sau unei traume care il va afecta pentru tot restul vietii.

Uneori, ranirea sau separarea de iubire se produce in moduri mai subtile. Unii parinti par destul de iubitori si totusi, in mod inconstient sau ascuns, isi manifesta iubirea incercand sa controleze sau sa manipuleze. Sau pot sa nu vada copilul ca pe o persoana diferita de ei, o fiinta separata. Astfel de copii se pot simti iubiti pentru anumite calitati, dar nu pentru ceea ce sunt cu adevarat. In nevoia lor de a-si multumi parintii si a le indeplini asteptarile, ajung sa priveasca iubirea ca pe un lucru din afara lor pe care trebuie sa-l castige ridicandu-se la anumite standarde.

Copiii incearca in mod firesc sa se protejeze de suferinta iubirii neadecvate cat de bine pot. Invata sa se separe si sa se distanteze de ceea ce le provoaca durere, prin incapatanare sau inchizandu-se in sine. Termenul tehnic este disociere.

Disocierea este modul prin care mintea noastra intoarce spatele durerii, sensibilitatii, dorintei de iubire, supararii si furiei de a nu primi suficienta dragoste, corpului, unde se afla aceste sentimente. Este una din strategiile fundamentale si una dintre cele mai eficiente din repertoriul copilului. Totusi, ea are si un dezavantaj major: impiedica sau opreste accesul catre doua zone principale din corp: centrul vital din stomac – sursa energiei dorintei, a erosului, a fortei vitale si cunoasterii instinctuale - si centrul inimii - unde raspundem iubirii si simtim lucrurile la modul cel mai profund.

Spunand nu durerii lipsei de iubire blocam caile prin care curge dragostea in corp si astfel ne lipsim de nutrientul esential care ar permite intregii noastre vieti sa infloreasca. Si ajungem sa periclitam legatura cu viata insasi.

Toate acestea ne pun in fata unei dileme ciudate si dureroase. Pe de o parte, tanjim dupa iubire – lucru de neevitat. Iar in acelasi timp, o si indepartam si refuzam sa ne deschidem total catre ea pentru ca nu-i acordam incredere.

Intregul tipar-necunoasterea faptului de a fi iubiti asa cum suntem, apoi reducerea la tacere a inimii pentru a elimina durerea, inchizand caile prin care iubirea poate curge in si prin noi-reprezinta rana din suflet. Desi rana din iubire se naste in copilarie, ea devine in timp o problema spirituala mult mai mare-o deconectare de la deschiderea spre iubirea care este natura noastra.

Rana umana universala se manifesta in corp ca pustietate, anxietate, trauma sau depresie, iar in relatii ca starea de neiubire, cu nesiguranta ce-i urmeaza, tendinta de a ne proteja, neincrederea si resentimentele. De aici decurg toate problemele din relatiile noastre.

Iubirea si rana din suflet par a merge mereu mana in mana, asemenea luminii si umbrei. Indiferent cat de puternic ne indragostim de cineva, rareori ne depasim frica si neincrederea pe termen lung. Intr-adevar, cu cat mai stralucitor ne lumineaza cineva, cu atat mai mult acest lucru activeaza umbra ranii noastre si o aduce in prim plan. Odata ce apar conflictul, neintelegerile si dezamagirile, o anumita nesiguranta se inalta din adancurile intunecate ale mintii noastre, soptind “vezi, pana la urma tot nu esti iubit cu adevarat.”

La nivel colectiv, rana profunda din psihicul uman duce la o lume devastata de lupte, stres si disensiuni. Comunitatile si institutiile sociale de la fiecare nivel – casatorii, familii, scoli, biserici, corporatii si natiuni pe intreg mapamondul - sunt in haos, se divid. Razboiul, saracia, nedreptatea, degradarea ecologica pornesc din incapacitatea noastra de a avea incredere unii in altii, de a ne onora diferentele, a ne angaja intr-un dialog respectuos si a ajunge la o intelegere reciproca.

Asadar, toate lucrurile frumoase si oribile acestei lumi au aceeasi sursa: prezenta sau absenta iubirii. Sa nu te simti iubit si sa pui asta la suflet este singura rana care exista. Ne distruge, facandu-ne sa ne vestejim si sa devenim refractari. Toata ura fata de noi insine si de ceilalti, toate temerile noastre, egoismul, problemele de comunicare si nesiguranta sexuala, patologia, nevroza, actiunile distructive din lume si intregul cosmar al istoriei, cu toata varsarea de sange si cruzimea sa, se rezuma la un singur lucru: faptul ca nu stim ca suntem iubiti si ca meritam iubire ne ingheata inima. Si intreaga tragedie a vietii umane porneste de aici.

Extras din “Iubiri perfecte, relatii imperfecte. Cum sa vindecam ranile sufletului”, John Welwood, Editura Elena Francisc

Articol preluat de pe site-ul www.damaidepate.ro