Oamenii cauta fericirea in mari si in zari, in nazuinte mari si in dorinta de a face lucruri semnificative in viata. Cautam implinire, fericire, semnificatie in vietile noastre si suntem in stare sa mergem pana la capatul lumii dupa ele. Unii chiar plecam si nu ne mai intoarcem.Insa, indiferent de ce alegere facem, nu vom fi fericiti pana cand nu ne aducem aminte sa ne onoram radacinile si sa ne primim parintii, asa cum sunt ei, in inima noastra.
Am trecut pe strada numita “neacceptarea parintilor” si va pot spune ca nu iti ofera nicio sansa la fericire. Te simti slab, fara radacini, purtat de vant in toate directiile, fara pic de verticalitate sau putere personala. Cu toate acestea, ii sunt vesnic recunoscatoare acestei strazi, pentru ca, fara ea, n-as fi inteles niciodata ca fericirea nu se gaseste atat de departe pe cat credem. Este mult mai aproape, in familia noastra si in sufletul nostru.
Nu am realizat aceste lucruri decat in momentul in care am descoperit metoda numita “constelatii familiale.” O metoda de o profunzime dincolo de cuvinte, inventata de Bert Hellinger. Iata ce spune Bert Hellinger despre acceptarea parintilor:
“Un copil ajunge sa fie impacat cu sine insusi doar daca isi accepta parintii asa cum sunt si-i respecta asa cum sunt, fara a-si dori ca ei sa fi fost diferiti sau fara sa-si fi dorit altceva. Ei sunt potriviti exact asa cum sunt.
O persoana care si-a acceptat parintii s-a impacat cu sine insasi si se simte intreaga. Ambii parinti se regasesc in ea cu toata forta lor.
Unii cred ca daca isi accepta parintii atunci vor primi si trasaturile lor negative. Dar eu nu am vazut niciodata asta. Cand cineva isi accepta parintii, capata intreaga lor forta si orice pare inspaimantator in legatura cu destinul lor – poate o mama care este bolnava - nimic nu-i mai atinge. Parintii nu aleg ce dau mai departe copiilor si nici copiii nu pot alege ce sa accepte din partea parintilor. Ei nici nu pot adauga si nici scadea din totalitatea a ceea ce parintii dau. Daca recunosti acest lucru, atunci vei fi impacat cu ceva mai maret.
Atunci cand ne inclinam in fata parintilor consimtim viata- viata asa cum am primit-o, cu pretul la care am primit-o si cu destinul care ne-a fost menit. Aceasta inclinare produce efect dincolo de parintii nostri. Prin ea, consimtim insusi destinului nostru, cu oportunitatile si limitele lui.
Este, de asemenea, un act spiritual. Suntem liberi atunci cand ne putem inclina astfel in fata parintilor, cand ii onoram. La inceput, putem sa fi incercat sa ne protejam de asta poate inca avem pretentii sau reprosuri fata de ei. Dar daca incercam sa ne protejam de ceva, va trebui sa ramanem permanent in vigilenta si, in cele din urma, ajungem la fel.
De exemplu, daca o mama incearca sa-si protejeze fiul de tatal lui, fiul va deveni ca tatal. In clipa in care incercam sa tinem pe cineva deoparte de ceva sau de cineva, acel ceva sau cineva va deveni exact ca persoana sau lucrul de care incercam sa il protejam.
Multe din dificultatile noastre provin din faptul ca ne tratam parintii ca si cum viata ar fi venit de la ei mai degraba decat prin ei; ca si cum ar fi fost in mainile parintilor nostri sa ofere viata, sa o detina si sa o dea. Privind dincolo de parintii nostri, departe, acolo unde a aparut viata, asta da pe de-o parte forta parintilor si ne elibereaza pe noi, copiii, astfel incat sa putem sa luam viata pe de-a-ntregul ei, asa cum ne-a fost transmisa, de departe. Pe de cealalta parte, parintii castiga in demnitate pentru ca ei sunt conectati la un lant ce face legatura intre generatii, pana in prezent. Asta ne elibereaza pe toti, atat parinti, cat si copii.
A accepta viata in acest mod este un act spiritual. Este ca si cum te inclini si primesti viata. In acel moment renuntam la toate reprosurile la adresa parintilor. Relativa lor vina sau nevinovatie nu mai sunt relevante.
Aceste acte profunde au sens doar daca sunt facute cu adulatie pentru secretul vietii. Dar daca reprosam parintilor ceva, atunci ne purtam ca si cum ne-ar sta in putere sa aranjam viata dupa bunul plac. Terapia nu poate sa ajute atunci cand reverenta in fata maretiei vietii este refuzata.”
“Un val, un ocean”, Bert Hellinger, Editura Cartea Daath
Articol preluat de pe www.damaideparte.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu