Orizonturi noi

Astazi va prezint o poveste foarte frumoasa despre curajul de a accepta orizonturi noi in viata noastra.

“Din motive pe care nu le pot explica, am fost intotdeauna ingrozita de apa, indeosebi de ocean. Oricat de mult mi-ar placea soarele si nisipul unei plaje, cand vine vorba sa intru in apa refuz cu obstinatie sa fac acest lucru. Nu simt niciodata, dar absolut niciodata, dorinta de a ma scalda, fapt care nu ma impiedica sa remarc entuziasmul prietenilor mei atunci cand ies din apa oceanului si cand imi povestesc diferite intamplari amuzante legate de inot. Sunt in mod particular fascinata de povestile celor care fac scufundari, lucru care ma inspaimanta de moarte. Prietenii mei imi povestesc despre tot felul de creaturi pe care le-au descoperit, despre corali si despre plante neobisnuite, pe scurt, despre o lume care le trezeste si le stimuleaza imaginatia.

In cea mai mare parte a vietii mele m-am complacut in disconfortul, teama si rezistenta pe care am opus-o experientei scaldatului in apa oceanului. Recent, in timp ce participam la o conferinta pe insula mare a arhipelagului Hawaii, mi-am schimbat brusc atitudinea.

Apreciind frumusetea acestei insule cu adevarat magnifice, m-am decis ca a sosit timpul sa vad cu ochii mei ce lucruri fascinante m-au impiedicat sa descopar pana acum fobia mea, silindu-ma astfel sa nu fiu pe deplin libera. Dintr-odata, am simtit sa sunt pregatita sa intru in ocean si sa traiesc la prima mana aceasta experienta despre care am auzit atatea in povesti. Refuzand sa mai cedez vechiului impuls al anxietatii, mi-am adunat tot curajul si m-am indreptat, pas cu pas, catre apa.

Odata ajunsa pe malul oceanului, am simtit cum inima incepe sa-mi bata nebuneste, iar mintea imi este cuprinsa de panica.

Mi-am adus insa aminte de un fost maestru care m-a invatat candva ca daca respiri constient atunci cand ti-e teama, aceasta emotie se transforma in simtul aventurii. Asta am si facut. Am respirat constient de foarte multe ori privind valurile care se spargeau de tarm. Luandu-mi inima in dinti, m-am indreptat apoi catre primul chiosc care oferea cu chirie echipament de scufundare si am cerut inclusiv un ghid. A aparut imediat un tanar frumos, care mi-a zambit cu toata gura si care mi-a aratat cu blandete cum sa imi pun ochelarii, labele de rata si restul echipamentului. Mi s-a parut foarte usor, iar in scurt timp am intrat amandoi in apa rece ca gheata (asa mi se parea mie). Cand am ajuns pana la brau in apa, vechiul impuls s-a razvratit inca o data si am fost pe punctul de a ma intoarce.

- Asteapta, i-am spus ghidului meu. Am nevoie de cateva clipe pentru a ma obisnui cu apa.

Am privit repede in jur, planuindu-mi evadarea. Spre surpriza mea, ghidul meu m-a apucat ferm de mana si mi-a spus hotarat, desi foarte amabil:

-Nu. Sa mergem.

M-am abandonat in totalitate si in scurt timp m-am trezit inotand in apa oceanului, uitand de orice disconfort. Astfel a inceput una dintre cele mai revigorante experiente din viata mea. Uau! Subit, in fata ochilor mei mi s-a revelat o lume cu totul neobisnuita, a carei existenta nici macar nu o banuisem. Odata cu fascinatia pe care am simtit-o atunci, orice motiv pe care l-as fi avut de a-mi nega aceasta bucurie s-a evaporat complet. Nici macar nu-mi mai puteam aduce aminte ce anume ma determina sa imi refuz aceasta experienta magica. Singurul lucru pe care il stiam era ca eram in totalitate prezenta si absorbita in lumea din fata mea si ca nu ma mai puteam gandi la nimic altceva.

Aceasta aventura mi-a schimbat radical viata, aratandu-mi cat de mult m-a costat mintea mea egotica prin incercarea ei de a ma controla. Am inteles cu aceasta ocazie ca daca as renunta la orice teama si la orice forma de control, m-as putea deschide in fata unor lumi complet noi, care au existat intotdeauna langa mine, dar pe care mintea mea a refuzat sa le vada.

De indata ce m-am intors la mal, pe taramul care imi era familiar, nu am putut sa nu ma intreb ce alte experiente inaltatoare am ratat la viata mea din cauza mintii mele pline de teama. Daca la doar cateva zeci de metri de mine putea exista o lume atat de fascinanta in interiorul oceanului pe care il privisem de atatea ori pana atunci, cu siguranta ma asteptau si alte revelatii si descoperiri minunate, aflate la fel de aproape de mine, dar in alte domenii de viata. Faptul ca am privit oceanul cu atata teama mi-a blocat in totalitate capacitatea de a ma bucura de misterul sau, de darurile, de binecuvantarea si de puterea sa vindecatoare.
Acelasi lucru este valabil si in ceea ce priveste modul in care ii percepem pe cei din jur. Ochelarii de cal pe care ii purtam din cauza temerilor si suspiciunilor noastre ne impiedica sa le experimentam frumusetea, binecuvantarile, magia, misterul si potentialul vindecator. Daca am renunta la ochelarii de cal, am percepe viata intr-un cu totul alt mod. Cultivarea acestei perspective necenzurate asupra lumii presupune deschiderea in fata aventurii si a descoperirilor prin transcenderea fricii. Presupune de asemenea deschiderea in fata dorintei de a invata mai multe despre adevarul ascuns dincolo de aparente, inclusiv din noi insine.

Cat timp m-am aflat sub apa, timpul s-a oprit in loc. La fel si mintea mea. In acel interval de timp am fost pur si simplu prezenta in fata realitatii sublime care se derula inaintea mea. Am intrat astfel in starea de minunare, specifica in general copilariei. Ce s-ar fi intamplat insa daca as fi pastrat pentru totdeauna aceasta stare? Iti poti imagina?”

Fragment din “Calatoria cu viteza iubirii. Un ghid pentru o viata traita in pace si fara teama”,de Sonia Choquette aparuta la Editura Adevar Divin
Articol preluat de pe www.damaideparte.ro