Calea inimii sau calea mintii

“Calea inimii este minunata, insa periculoasa. Calea mintii este obisnuita, insa sigura. Barbatul a ales drumul cel mai sigur si cel mai scurt in viata. Femeia a ales cea mai frumoasa, dar cea mai accidentata, periculoasa cale, a emotiilor, a sentimentelor, a starilor sufletesti.

Si deoarece pana acum lumea a fost condusa de barbati, femeile au suferit enorm. Femeia nu a fost in stare sa se adapteze la societatea pe care au creat-o barbatii, deoarece societatea este creata conform ratiunii si logicii.

Femeia vrea o lume a inimii, iar in societatea creata de barbat nu este loc pentru inima. Barbatii trebuie sa invete sa fie mai inimosi, pentru ca ratiunea a dus intreaga omenire spre o sinucidere globala. Ratiunea a distrus armonia naturii, ecologia. Ratiunea ne-a dat masinarii minunate, dar a distrus minunata umanitate. Este nevoie de putin mai multa inima in toate.

In ceea ce ma priveste, calea catre fiinta voastra cea mai ascunsa este mai scurta din inima decat din minte. Mintea este o scurtatura daca mergeti in afara, iar inima este o cale foarte lunga. Daca mergeti inauntru, totul se schimba in opusul sau: inima este scurtatura catre fiinta, iar mintea este cel mai lung drum la care va puteti gandi.

De aceea sunt cu totul pentru dragoste, pentru ca de la dragoste este foarte usor sa va duc la meditatie, sa va duc la vesnicia vietii voastre, sa va duc la divinitatea voastra; este foarte greu s-o fac pornind de la cap. Mai intai trebuie sa ajungem la inima, si numai dupa aceea ne putem indrepta spre fiinta.

Accentul pe care-l pun pe dragoste are un motiv in esenta spiritual. De la inima femeia se poate deplasa imediat… iar barbatul se poate deplasa spre inima fara dificultate. El a fost doar prost educat… este numai o conditionare. I s-a spus sa fie dur, puternic, viril, si toate acestea sunt prostii.

Niciun barbat nu plange si nu-si lasa tristetea sau bucuria sa se manifeste prin lacrimi pentru ca i s-a spus de pe cand era copil ca lacrimile sunt pentru femei, ca e ceva caracteristic fetelor. Barbatii nu plang si nu se vaieta niciodata.

Dar care este scopul acestor lacrimi? Este nevoie de ele! Ele sunt un limbaj foarte incarcat de semnificatie. Exista momente in care nu puteti spune nimic, insa lacrimile voastre pot arata acest lucru. Se poate sa fiti atat de coplesiti de bucurie, incat sa va apara lacrimi in ochi. Lacrimile sunt intotdeauna simbolul unei experiente debordante. Se poate sa fiti atat de tristi incat cuvintele sa nu poata exprima acest lucru; lacrimile va sunt de ajutor.

Acesta este unul din motivele pentru care femeile innebunesc mai rar decat barbatii, deoarece ele sunt gata sa se vaiete, sa planga si sa arunce cu lucruri oricand: temporar, ele o pot lua razna zilnic. Un barbat acumuleaza incontinuu si apoi, intr-o zi, explodeaza “en gros”. Femeile o iau razna “en detail” si aceasta este o modalitate mai inteleapta, sa termini stocul. De ce sa acumulezi?

Barbatii se sinucid in numar mai mare decat femeile. E putin ciudat; femeile vorbesc despre sinucidere mai mult decat barbatii, dar arareori o fac. Barbatii nu vorbesc aproape niciodata despre sinucidere, insa in realitate se sinucid in numar mai mare, aproape de doua ori mai des. Barbatul continua sa refuleze, continua sa arate o anumita fata, care este falsa. Si exista o limita pentru toate; vine un moment cand nu se mai poate abtine si totul se naruieste.

Barbatii trebuie sa fie invatati sa fie mai inimosi, pentru ca din inima se deschide calea catre fiinta. Nu puteti ocoli inima. Femeia se afla intr-o pozitie mai buna: ea se poate indrepta direct catre fiinta de la inima. Insa, in loc sa recunoasca aceasta imensa calitate a femeilor, barbatii le-au condamnat pe femei. Poate ca exista un motiv; poate ca au fost constienti cu privire la o oarecare superioritate a femeilor, superioritatea dragostei.

Nicio logica nu poate fi mai presus de dragoste si nicio minte nu poate fi mai presus de inima. Dar mintea poate fi foarte ucigatoare, mintea poate fi foarte violenta, si asta a facut mintea secole la rand. Barbatii le-au batut pe femei, le-au oprimat, le-au blamat. Si, in consecinta, barbatii nu au putut sa-si sporeasca propria constientizare. Ar fi putut sa invete si ei arta de a merge in sus; ar fi putut sa mearga si ei pe acelasi drum. De aceea spun mereu ca emanciparea femeilor este si emanciparea barbatilor. Este chiar mai mult emanciparea barbatilor decat emanciparea femeilor.

Da, femeile detin mai multa dragoste… insa ele ar trebui sa fie facute sa devina constiente, de asemenea, cu privire la cealalta fata a monedei. Partea masculina a mintii detine logica, iar partea femeii este ilogica; nu este periculos, este numai o greseala, poate fi corectata. De aceea calea inimii este minunata, dar periculoasa. Cealalta latura a dragostei este ura; cealalta latura a dragostei este gelozia. Asa incat, daca o femeie este cuprinsa de ura si gelozie, toata frumusetea dragostei moare si ea nu mai ramane decat cu venin. Se va invenina pe sine si va invenina pe toata lumea dimprejur.

Pentru a fi iubitori, trebuie sa fiti mai vigilenti, pentru ca puteti cadea in groapa urii, care este foarte aproape. Orice culme a dragostei este foarte aproape de valea intunecata a urii; ea impresoara culmea de jur-imprejur si puteti aluneca in ea foarte usor. Poate ca acesta este motivul pentru care multe femei se hotarasc sa nu iubeasca. Poate ca acesta este motivul pentru care barbatii au hotarat sa traiasca la nivelul capului si sa uite complet de inima… pentru ca inima este atat de sensibila. Se simte lezata foarte usor; dispozitia i se schimba ca vremea.

Cel care vrea sa invete cu adevarat arta de a iubi trebuie sa tina minte toate aceste lucruri si trebuie sa evite ca dragostea sa cada in toate aceste gropi ale urii, ale geloziei. Altminteri, indreptarea catre fiinta va deveni imposibila, chiar mai imposibila decat este pornind de la cap.”

OSHO, “Emotiile si sanatatea”, PRO Editura si Tipografie
Articol preluat de pe www.damaideparte.ro

Sa postim sanatos si inteligent!

Va prezint in acest link un mesaj absolut extraordinar despre intelepciunea si inteligenta trupului nostru si a creatiei divine.

Un mare intelept spunea ca una din cele cinci chei ale nemuririi este hrana.
Putem reinvata sa ne intoarcem la natura!

Orizonturi noi

Astazi va prezint o poveste foarte frumoasa despre curajul de a accepta orizonturi noi in viata noastra.

“Din motive pe care nu le pot explica, am fost intotdeauna ingrozita de apa, indeosebi de ocean. Oricat de mult mi-ar placea soarele si nisipul unei plaje, cand vine vorba sa intru in apa refuz cu obstinatie sa fac acest lucru. Nu simt niciodata, dar absolut niciodata, dorinta de a ma scalda, fapt care nu ma impiedica sa remarc entuziasmul prietenilor mei atunci cand ies din apa oceanului si cand imi povestesc diferite intamplari amuzante legate de inot. Sunt in mod particular fascinata de povestile celor care fac scufundari, lucru care ma inspaimanta de moarte. Prietenii mei imi povestesc despre tot felul de creaturi pe care le-au descoperit, despre corali si despre plante neobisnuite, pe scurt, despre o lume care le trezeste si le stimuleaza imaginatia.

In cea mai mare parte a vietii mele m-am complacut in disconfortul, teama si rezistenta pe care am opus-o experientei scaldatului in apa oceanului. Recent, in timp ce participam la o conferinta pe insula mare a arhipelagului Hawaii, mi-am schimbat brusc atitudinea.

Apreciind frumusetea acestei insule cu adevarat magnifice, m-am decis ca a sosit timpul sa vad cu ochii mei ce lucruri fascinante m-au impiedicat sa descopar pana acum fobia mea, silindu-ma astfel sa nu fiu pe deplin libera. Dintr-odata, am simtit sa sunt pregatita sa intru in ocean si sa traiesc la prima mana aceasta experienta despre care am auzit atatea in povesti. Refuzand sa mai cedez vechiului impuls al anxietatii, mi-am adunat tot curajul si m-am indreptat, pas cu pas, catre apa.

Odata ajunsa pe malul oceanului, am simtit cum inima incepe sa-mi bata nebuneste, iar mintea imi este cuprinsa de panica.

Mi-am adus insa aminte de un fost maestru care m-a invatat candva ca daca respiri constient atunci cand ti-e teama, aceasta emotie se transforma in simtul aventurii. Asta am si facut. Am respirat constient de foarte multe ori privind valurile care se spargeau de tarm. Luandu-mi inima in dinti, m-am indreptat apoi catre primul chiosc care oferea cu chirie echipament de scufundare si am cerut inclusiv un ghid. A aparut imediat un tanar frumos, care mi-a zambit cu toata gura si care mi-a aratat cu blandete cum sa imi pun ochelarii, labele de rata si restul echipamentului. Mi s-a parut foarte usor, iar in scurt timp am intrat amandoi in apa rece ca gheata (asa mi se parea mie). Cand am ajuns pana la brau in apa, vechiul impuls s-a razvratit inca o data si am fost pe punctul de a ma intoarce.

- Asteapta, i-am spus ghidului meu. Am nevoie de cateva clipe pentru a ma obisnui cu apa.

Am privit repede in jur, planuindu-mi evadarea. Spre surpriza mea, ghidul meu m-a apucat ferm de mana si mi-a spus hotarat, desi foarte amabil:

-Nu. Sa mergem.

M-am abandonat in totalitate si in scurt timp m-am trezit inotand in apa oceanului, uitand de orice disconfort. Astfel a inceput una dintre cele mai revigorante experiente din viata mea. Uau! Subit, in fata ochilor mei mi s-a revelat o lume cu totul neobisnuita, a carei existenta nici macar nu o banuisem. Odata cu fascinatia pe care am simtit-o atunci, orice motiv pe care l-as fi avut de a-mi nega aceasta bucurie s-a evaporat complet. Nici macar nu-mi mai puteam aduce aminte ce anume ma determina sa imi refuz aceasta experienta magica. Singurul lucru pe care il stiam era ca eram in totalitate prezenta si absorbita in lumea din fata mea si ca nu ma mai puteam gandi la nimic altceva.

Aceasta aventura mi-a schimbat radical viata, aratandu-mi cat de mult m-a costat mintea mea egotica prin incercarea ei de a ma controla. Am inteles cu aceasta ocazie ca daca as renunta la orice teama si la orice forma de control, m-as putea deschide in fata unor lumi complet noi, care au existat intotdeauna langa mine, dar pe care mintea mea a refuzat sa le vada.

De indata ce m-am intors la mal, pe taramul care imi era familiar, nu am putut sa nu ma intreb ce alte experiente inaltatoare am ratat la viata mea din cauza mintii mele pline de teama. Daca la doar cateva zeci de metri de mine putea exista o lume atat de fascinanta in interiorul oceanului pe care il privisem de atatea ori pana atunci, cu siguranta ma asteptau si alte revelatii si descoperiri minunate, aflate la fel de aproape de mine, dar in alte domenii de viata. Faptul ca am privit oceanul cu atata teama mi-a blocat in totalitate capacitatea de a ma bucura de misterul sau, de darurile, de binecuvantarea si de puterea sa vindecatoare.
Acelasi lucru este valabil si in ceea ce priveste modul in care ii percepem pe cei din jur. Ochelarii de cal pe care ii purtam din cauza temerilor si suspiciunilor noastre ne impiedica sa le experimentam frumusetea, binecuvantarile, magia, misterul si potentialul vindecator. Daca am renunta la ochelarii de cal, am percepe viata intr-un cu totul alt mod. Cultivarea acestei perspective necenzurate asupra lumii presupune deschiderea in fata aventurii si a descoperirilor prin transcenderea fricii. Presupune de asemenea deschiderea in fata dorintei de a invata mai multe despre adevarul ascuns dincolo de aparente, inclusiv din noi insine.

Cat timp m-am aflat sub apa, timpul s-a oprit in loc. La fel si mintea mea. In acel interval de timp am fost pur si simplu prezenta in fata realitatii sublime care se derula inaintea mea. Am intrat astfel in starea de minunare, specifica in general copilariei. Ce s-ar fi intamplat insa daca as fi pastrat pentru totdeauna aceasta stare? Iti poti imagina?”

Fragment din “Calatoria cu viteza iubirii. Un ghid pentru o viata traita in pace si fara teama”,de Sonia Choquette aparuta la Editura Adevar Divin
Articol preluat de pe www.damaideparte.ro

Adevarata fericire!

Uneori, doar dupa ce inima ti-a fost franta, rupta in doua, abia atunci poate intra Dumnezeu! Iar acest moment reprezinta adevarata iubire, adevarata fericire! Dupa ce te-ai simtit complet parasita si crezi ca nimic nu mai este posibil din acel moment, ca pentru tine totul s-a oprit, chiar atunci se deschide in inima ta poarta spre o viata cu totul noua si diferita de tot ceea ce ti-ai imaginat! Atunci ai acces la adevarata putere din interiorul tau! Uneori merita sa treci prin "iad" pentru a descoperi "raiul"! Aceste "tari" despre care se vorbeste exista chiar in interiorul tau.

A ne pleca in fata vietii si a parintilor nostri

Oamenii cauta fericirea in mari si in zari, in nazuinte mari si in dorinta de a face lucruri semnificative in viata. Cautam implinire, fericire, semnificatie in vietile noastre si suntem in stare sa mergem pana la capatul lumii dupa ele. Unii chiar plecam si nu ne mai intoarcem.

Insa, indiferent de ce alegere facem, nu vom fi fericiti pana cand nu ne aducem aminte sa ne onoram radacinile si sa ne primim parintii, asa cum sunt ei, in inima noastra.

Am trecut pe strada numita “neacceptarea parintilor” si va pot spune ca nu iti ofera nicio sansa la fericire. Te simti slab, fara radacini, purtat de vant in toate directiile, fara pic de verticalitate sau putere personala. Cu toate acestea, ii sunt vesnic recunoscatoare acestei strazi, pentru ca, fara ea, n-as fi inteles niciodata ca fericirea nu se gaseste atat de departe pe cat credem. Este mult mai aproape, in familia noastra si in sufletul nostru.
Nu am realizat aceste lucruri decat in momentul in care am descoperit metoda numita “constelatii familiale.” O metoda de o profunzime dincolo de cuvinte, inventata de Bert Hellinger. Iata ce spune Bert Hellinger despre acceptarea parintilor:

“Un copil ajunge sa fie impacat cu sine insusi doar daca isi accepta parintii asa cum sunt si-i respecta asa cum sunt, fara a-si dori ca ei sa fi fost diferiti sau fara sa-si fi dorit altceva. Ei sunt potriviti exact asa cum sunt.

O persoana care si-a acceptat parintii s-a impacat cu sine insasi si se simte intreaga. Ambii parinti se regasesc in ea cu toata forta lor.

Unii cred ca daca isi accepta parintii atunci vor primi si trasaturile lor negative. Dar eu nu am vazut niciodata asta. Cand cineva isi accepta parintii, capata intreaga lor forta si orice pare inspaimantator in legatura cu destinul lor – poate o mama care este bolnava - nimic nu-i mai atinge. Parintii nu aleg ce dau mai departe copiilor si nici copiii nu pot alege ce sa accepte din partea parintilor. Ei nici nu pot adauga si nici scadea din totalitatea a ceea ce parintii dau. Daca recunosti acest lucru, atunci vei fi impacat cu ceva mai maret.

Atunci cand ne inclinam in fata parintilor consimtim viata- viata asa cum am primit-o, cu pretul la care am primit-o si cu destinul care ne-a fost menit. Aceasta inclinare produce efect dincolo de parintii nostri. Prin ea, consimtim insusi destinului nostru, cu oportunitatile si limitele lui.

Este, de asemenea, un act spiritual. Suntem liberi atunci cand ne putem inclina astfel in fata parintilor, cand ii onoram. La inceput, putem sa fi incercat sa ne protejam de asta poate inca avem pretentii sau reprosuri fata de ei. Dar daca incercam sa ne protejam de ceva, va trebui sa ramanem permanent in vigilenta si, in cele din urma, ajungem la fel.

De exemplu, daca o mama incearca sa-si protejeze fiul de tatal lui, fiul va deveni ca tatal. In clipa in care incercam sa tinem pe cineva deoparte de ceva sau de cineva, acel ceva sau cineva va deveni exact ca persoana sau lucrul de care incercam sa il protejam.

Multe din dificultatile noastre provin din faptul ca ne tratam parintii ca si cum viata ar fi venit de la ei mai degraba decat prin ei; ca si cum ar fi fost in mainile parintilor nostri sa ofere viata, sa o detina si sa o dea. Privind dincolo de parintii nostri, departe, acolo unde a aparut viata, asta da pe de-o parte forta parintilor si ne elibereaza pe noi, copiii, astfel incat sa putem sa luam viata pe de-a-ntregul ei, asa cum ne-a fost transmisa, de departe. Pe de cealalta parte, parintii castiga in demnitate pentru ca ei sunt conectati la un lant ce face legatura intre generatii, pana in prezent. Asta ne elibereaza pe toti, atat parinti, cat si copii.

A accepta viata in acest mod este un act spiritual. Este ca si cum te inclini si primesti viata. In acel moment renuntam la toate reprosurile la adresa parintilor. Relativa lor vina sau nevinovatie nu mai sunt relevante.

Aceste acte profunde au sens doar daca sunt facute cu adulatie pentru secretul vietii. Dar daca reprosam parintilor ceva, atunci ne purtam ca si cum ne-ar sta in putere sa aranjam viata dupa bunul plac. Terapia nu poate sa ajute atunci cand reverenta in fata maretiei vietii este refuzata.”

“Un val, un ocean”, Bert Hellinger, Editura Cartea Daath
Articol preluat de pe www.damaideparte.ro