Intr-un sat era un batran foarte sarac, care era invidiat chiar si de regi pentru superbul sau cal alb.
Regii ii ofereau sume imense pentru cal, dar batranul spunea:
- Pentru mine nu e un cal; e o persoana. Si cum ar putea fi vanduta o persoana sau un prieten?
Era un om sarac, dar nu si-a vandut niciodata calul. Intr-o dimineata, a descoperit ca nu mai era calul in grajd. Tot satul s-a adunat si a spus:
- Batran prost! Stiam ca intr-o buna zi iti vor fura calul. Ar fi fost mai bine daca-l vindeai. Ce pacat!
- Hai sa nu ne lasam dusi de val, zise batranul. Hai sa spunem ca nu mai e calul in grajd. Asta e sigur. Tot restul e judecata voastra. Daca e ghinion sau noroc, nu stiu, pentru ca asta e numai un fragment. Cine stie ce se va intampla maine?
Oamenii au ras de el. Mereu au crezut ca batranul e putin cam nebun. Dar dupa 15 zile, intr-o seara, calul s-a intors. Nu-l furase nimeni, ci fugise singur. Nu numai atat, dar a adus cu el o duzina de cai salbatici. Oamenii s-au adunat iar si au spus:
- Ai avut dreptate, batrane. N-a fost ghinion, ba a fost chiar un noroc.
- Iarasi va lasati dusi de val, a spus batranul. Spuneti doar ca s-a intors calul. Cine stie daca asta e noroc sau nu? E numai un fragment. Voi cititi doar un cuvant din propozitie. Cum puteti judeca toata cartea?
De data aceasta, satul n-a mai putut spune nimic, dar in sinea lor oamenii stiau ca se insala. Tocmai le sosisera doisprezece cai frumosi.
Batranul avea un fiu care a inceput sa dreseze caii. O saptamana mai tarziu, a cazut de pe un cal si si-a rupt ambele picioare. Oamenii s-au adunat iar si au judecat:
- Iar ai avut dreptate, au spus. A fost ghinion. Singurul tau fercior si-a pierdut amebele picioare, iar, la varsta ta, era singurul tau sprijin. Acum chiar esti mai sarac decat oricand.
- Sunteti obsedati cu judecarea, spuse batranul. Nu va lasati dusi de val. Spuneti doar ca fiul meu si-a rupt ambele picioare. Nimeni nu stie daca asta e ghinion sau noroc. Viata vine in fragmente si niciodata nu ni se da mai mult de atat.
Cateva saptamani mai tarziu, tara a mers la razboi si toti tinerii din sat au fost chemati la oaste. Numai feciorul batranului a fost crutat, deoarece era ranit. Intregul sat plangea, deoarece era un razboi zadarnic si stiau ca majoritatea acestor tineri nu aveau sa se mai intoarca.
- Ai avut dreptate, batrane. A fost noroc. Desi olog, fiul tau e inca alaturi de tine. Ai nostri au plecat pentru totdeauna.
- Inca judecati, spuse batranul. Nimeni nu stie. Spuneti doar ca fiii vostri au fost obligati sa mearga la oaste si ca fiul meu n-a fost obligat. Numai Dumnezeu stie daca asta e noroc sau ghinion.
Atunci cand ne formulam o opinie sau o judecata, ne impotmolim, ne inrobim.
Cartea “Invataturile lui Buddha” spune: “Cel care este influentat de ce-i place si ce nu-i place nu poate intelege semnificatia circumstantelor si tinde sa dispere inaintea lor. Cel care este detasat intelege perfect circumstantele si, pentru el, toate lucrurile sunt noi si au sens.” Mai departe spune: “Fericirea urmeaza dupa tristete. Tristetea urmeaza dupa fericire, dar cand nu mai discriminezi intre fericire si tristete, intre bine si rau, esti capabil sa te eliberezi.”
Nimic nu este ceea ce pare. Intelectul nu poate sti. Intelegerea sa este limitata. Totusi, exista o parte din noi care stie. Diferenta dintre intelegerea intelectuala si acea intelepciune innascuta este asemanatoare cu diferenta dintre a sta pe un scaun, uitandu-ne in jur si crezand ca vedem totul, si a sta pe varful unui munte de unde vedem cu adevarat intreaga imagine. Preferam sa vorbim cu psihologii nostri sau cu vecinii dacat sa vorbim cu Dumnezeu. Avem acces permanent la toata aceasta cunoastere care este in noi, dar preferam sa stam pe scaun si sa formulam opinii, sa judecam si sa exprimam punctul nostru de vedere, pentru ca asta am invatat sa facem. Suntem dependenti de acest mod de a proceda.
Regii ii ofereau sume imense pentru cal, dar batranul spunea:
- Pentru mine nu e un cal; e o persoana. Si cum ar putea fi vanduta o persoana sau un prieten?
Era un om sarac, dar nu si-a vandut niciodata calul. Intr-o dimineata, a descoperit ca nu mai era calul in grajd. Tot satul s-a adunat si a spus:
- Batran prost! Stiam ca intr-o buna zi iti vor fura calul. Ar fi fost mai bine daca-l vindeai. Ce pacat!
- Hai sa nu ne lasam dusi de val, zise batranul. Hai sa spunem ca nu mai e calul in grajd. Asta e sigur. Tot restul e judecata voastra. Daca e ghinion sau noroc, nu stiu, pentru ca asta e numai un fragment. Cine stie ce se va intampla maine?
Oamenii au ras de el. Mereu au crezut ca batranul e putin cam nebun. Dar dupa 15 zile, intr-o seara, calul s-a intors. Nu-l furase nimeni, ci fugise singur. Nu numai atat, dar a adus cu el o duzina de cai salbatici. Oamenii s-au adunat iar si au spus:
- Ai avut dreptate, batrane. N-a fost ghinion, ba a fost chiar un noroc.
- Iarasi va lasati dusi de val, a spus batranul. Spuneti doar ca s-a intors calul. Cine stie daca asta e noroc sau nu? E numai un fragment. Voi cititi doar un cuvant din propozitie. Cum puteti judeca toata cartea?
De data aceasta, satul n-a mai putut spune nimic, dar in sinea lor oamenii stiau ca se insala. Tocmai le sosisera doisprezece cai frumosi.
Batranul avea un fiu care a inceput sa dreseze caii. O saptamana mai tarziu, a cazut de pe un cal si si-a rupt ambele picioare. Oamenii s-au adunat iar si au judecat:
- Iar ai avut dreptate, au spus. A fost ghinion. Singurul tau fercior si-a pierdut amebele picioare, iar, la varsta ta, era singurul tau sprijin. Acum chiar esti mai sarac decat oricand.
- Sunteti obsedati cu judecarea, spuse batranul. Nu va lasati dusi de val. Spuneti doar ca fiul meu si-a rupt ambele picioare. Nimeni nu stie daca asta e ghinion sau noroc. Viata vine in fragmente si niciodata nu ni se da mai mult de atat.
Cateva saptamani mai tarziu, tara a mers la razboi si toti tinerii din sat au fost chemati la oaste. Numai feciorul batranului a fost crutat, deoarece era ranit. Intregul sat plangea, deoarece era un razboi zadarnic si stiau ca majoritatea acestor tineri nu aveau sa se mai intoarca.
- Ai avut dreptate, batrane. A fost noroc. Desi olog, fiul tau e inca alaturi de tine. Ai nostri au plecat pentru totdeauna.
- Inca judecati, spuse batranul. Nimeni nu stie. Spuneti doar ca fiii vostri au fost obligati sa mearga la oaste si ca fiul meu n-a fost obligat. Numai Dumnezeu stie daca asta e noroc sau ghinion.
Atunci cand ne formulam o opinie sau o judecata, ne impotmolim, ne inrobim.
Cartea “Invataturile lui Buddha” spune: “Cel care este influentat de ce-i place si ce nu-i place nu poate intelege semnificatia circumstantelor si tinde sa dispere inaintea lor. Cel care este detasat intelege perfect circumstantele si, pentru el, toate lucrurile sunt noi si au sens.” Mai departe spune: “Fericirea urmeaza dupa tristete. Tristetea urmeaza dupa fericire, dar cand nu mai discriminezi intre fericire si tristete, intre bine si rau, esti capabil sa te eliberezi.”
Nimic nu este ceea ce pare. Intelectul nu poate sti. Intelegerea sa este limitata. Totusi, exista o parte din noi care stie. Diferenta dintre intelegerea intelectuala si acea intelepciune innascuta este asemanatoare cu diferenta dintre a sta pe un scaun, uitandu-ne in jur si crezand ca vedem totul, si a sta pe varful unui munte de unde vedem cu adevarat intreaga imagine. Preferam sa vorbim cu psihologii nostri sau cu vecinii dacat sa vorbim cu Dumnezeu. Avem acces permanent la toata aceasta cunoastere care este in noi, dar preferam sa stam pe scaun si sa formulam opinii, sa judecam si sa exprimam punctul nostru de vedere, pentru ca asta am invatat sa facem. Suntem dependenti de acest mod de a proceda.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu