PORUNCILE PARADOXALE

Oamenii sunt irationali, de neinteles si foarte egoisti.
Iubeste-i oricum ar fi.

Daca faci un bine, vei fi suspectat ca l-ai facut din cine stie ce motive egoiste.
Fa bine orice ar spune lumea.

Daca ai succes, dobandesti imediat o multime de falsi prieteni si dusmani adevarati.
Fa tot ce poti ca sa ai.

Binele pe care il faci astazi va fi uitat maine.
Fa bine in continuare.

Sinceritatea si cinstea te fac vulnerabil.
Continua sa fii sincer si cinstit.

Cei mai mari oameni, cu cele mai stralucite idei, pot fi anihilati de cei mai mici oameni, cu cele mai inguste minti.
Continua sa gandesti grandios.

Oamenii ii simpatizeaza pe cei umili dar ii urmeaza pe castigatori.
Ocroteste-i pe cei umili.

Ceea ce te straduiesti sa construiesti intr-o viata se poate spulbera intr-o clipita.
Continua sa construiesti.

Oamenii au cu adevarat nevoie de ajutor dar s-ar putea sa te atace daca incerci sa-i ajuti.
Ajuta-i totusi.

Daruieste lumii ce ai mai bun si poti primi ca rasplata o lovitura sub centura.
Daruieste lumii ce ai mai bun indiferent de consecinte.



Daca in viata primesti lamai...atunci alege sa faci limonada! Nu-ti pierde timpul frangandu-ti mainile si spunand, "Vai mie!". Nu-ti irosi energia cautand un tap ispasitor pentru tot ce ti se intampla sau plangandu-te ca viata nu e dreapta. Ridica-te si actioneaza! Dupa ce ai facut limonada, cauta un mijloc de a o comercializa si apoi vinde patentul!!! Concentreaza-te asupra viitorului, nu a trecutului.

CASATORESTE-TE LA BINE SI LA MAI BINE!

Casatoria este unul dintre cei mai importanti si sacri pasi din viata unui om. Cei doi parteneri isi fac juraminte pentru intreaga viata.

Cunoasteti puterea cuvintelor si invatati sa va casatoriti nu la "bine si la rau" ci "LA BINE SI LA MAI BINE!".

De asemenea este foarte puternic sa va recasatoriti in fiecare an de ziua casatoriei voastre in fata preotului, sa trimiteti invitatii, sa aveti oaspeti, sa reinnoiti juramintele, pentru a intari si recrea relatia voastra.

Cateva exemple de juraminte:

Ma casatoresc cu tine,

Pentru tot mai multa dragoste,

Pentru tot mai mult romantism, mai mult extaz si mai multa inflacarare, la bine si la mai bine,

Pentru tot mai multa iubire si ras,

Pentru mai multa sanatate,

Pentru mai multa bogatie,

Pentru mai multa bucurie, binecuvantare si fericire,

Pentru dezvoltarea si sprijinul tau,

si Pentru peste nouazeci de ani, cu posibilitatea unei reinnoiri.

In fata lui Dumnezeu, a familiei si a prietenilor nostri imi declar dragostrea pentru tine. Esti iubitul si prietenul meu si te aleg ca sot.

Jur, in fata ta, sa indeplinesc vointa Domnului cat de bine pot.

Jur, in fata ta, sa muncesc pentru a-mi pastra constiinta cat mai sus si pura.

Jur sa ne reamintesc neintrerupt amandurora despre adevaratele noastre identitati si adevaratul nostru tel pe pamant.

Iti jur sa fiu neabatut de cinstita cu tine, sa caut adevarul, sa ascult adevarul si sa il accept cat de bine pot.

Jur, ca indiferent ce parti din tine imi arati, sa continuu sa il caut pe Dumnezeu in tine, cel mai inalt potential al tau si adevarata ta fire.

Afirm cu tarie ca aceasta casatorie este una intre suflete, ca prin tine si impreuna cu tine ma insotesc cu Dumnezeu.

Ca semn al dragostei mele pentru tine si pentru a pecetlui aceste juraminte, iti dau acest inel.

Jur sa iti stau alaturi in sfanta comuniune in orice situatie in care ne poate duce calatoria noastra. Pentru a te accepta, a te iubi si a te sprijini si pentru a fi recunoscatoare pentru tot ce avem si pentru a ne trai viata impreuna, vesnic indragostiti.

Si dupa viata...?

Acum multi ani am auzit o poveste despre un tanar care ii cerea sfatul unui profesor respectat si intelept. Tanarul isi exprimase dorinta ca viata sa sa fie plina de sens si sa-i aduca implinire - o viata care chiar sa conteze. Mentorul l-a intrebat: "Care sunt planurile tale, tinere?"

"Voi termina liceul iar apoi voi merge la facultate.", ii raspunse tanarul.

"Si apoi?", continua profesorul.

"Apoi imi voi construi o cariera si ma voi casatori."

"Si apoi?", continua profesorul.

Tanarul era plin de entuziasm. "Apoi voi munci din greu, imi voi consolida situatia financiara si imi voi intemeia o familie."

Profesorul nu se lasa: "Si apoi ce se va intampla?"

Tanarul se simti dintr-o data putin stanjenit de intrebarea pe care mentorul sau o repeta cu obstinatie. "Cred ca voi incerca sa fac avere, imi voi creste copiii cat mai bine si apoi ma voi pensiona."

"Bine, bine, si dupa aceea?"

Tanarul ii raspunse exasperat: "Ei bine, cred ca dupa aceea voi imbatrani si voi muri."

Mentorul il privi si intreba cu un suspin: "Si dupa asta?"

Tanarul era de-a dreptul nedumerit acum si dupa cateva lungi clipe de gandire spuse cu glas sfarsit: "Nu stiu ce va urma dupa asta."

Mentorul replica: "Tinere, pana cand nu vei gasi raspunsul la aceasta ultima intrebare, celelalte nu vor conta prea mult."

Aceasta viata reprezinta oare intreaga existenta a unui om? Asta-i tot? Atunci, inseamna ca propria placere si succesul material sunt singurele teluri pe care ar trebui sa le avem in viata. Dar ar fi trist. Daca frumusetea, banii si puterea reprezinta telurile supreme atunci mijloacele prin care ne indeplinim aceste obiective sunt clare dar lipsite de semnificatie. Dar... daca exista ceva dupa viata...un tel mai profund...ceva mult mai important decat a castiga bani si a urca in ierarhia profesionala...atunci marea provocare a vietii noastre este sa raspundem la intrebarea: "Si dupa viata...?"

Judecata noastra

Intr-un sat era un batran foarte sarac, care era invidiat chiar si de regi pentru superbul sau cal alb.
Regii ii ofereau sume imense pentru cal, dar batranul spunea:
- Pentru mine nu e un cal; e o persoana. Si cum ar putea fi vanduta o persoana sau un prieten?
Era un om sarac, dar nu si-a vandut niciodata calul. Intr-o dimineata, a descoperit ca nu mai era calul in grajd. Tot satul s-a adunat si a spus:
- Batran prost! Stiam ca intr-o buna zi iti vor fura calul. Ar fi fost mai bine daca-l vindeai. Ce pacat!
- Hai sa nu ne lasam dusi de val, zise batranul. Hai sa spunem ca nu mai e calul in grajd. Asta e sigur. Tot restul e judecata voastra. Daca e ghinion sau noroc, nu stiu, pentru ca asta e numai un fragment. Cine stie ce se va intampla maine?
Oamenii au ras de el. Mereu au crezut ca batranul e putin cam nebun. Dar dupa 15 zile, intr-o seara, calul s-a intors. Nu-l furase nimeni, ci fugise singur. Nu numai atat, dar a adus cu el o duzina de cai salbatici. Oamenii s-au adunat iar si au spus:
- Ai avut dreptate, batrane. N-a fost ghinion, ba a fost chiar un noroc.
- Iarasi va lasati dusi de val, a spus batranul. Spuneti doar ca s-a intors calul. Cine stie daca asta e noroc sau nu? E numai un fragment. Voi cititi doar un cuvant din propozitie. Cum puteti judeca toata cartea?
De data aceasta, satul n-a mai putut spune nimic, dar in sinea lor oamenii stiau ca se insala. Tocmai le sosisera doisprezece cai frumosi.
Batranul avea un fiu care a inceput sa dreseze caii. O saptamana mai tarziu, a cazut de pe un cal si si-a rupt ambele picioare. Oamenii s-au adunat iar si au judecat:
- Iar ai avut dreptate, au spus. A fost ghinion. Singurul tau fercior si-a pierdut amebele picioare, iar, la varsta ta, era singurul tau sprijin. Acum chiar esti mai sarac decat oricand.
- Sunteti obsedati cu judecarea, spuse batranul. Nu va lasati dusi de val. Spuneti doar ca fiul meu si-a rupt ambele picioare. Nimeni nu stie daca asta e ghinion sau noroc. Viata vine in fragmente si niciodata nu ni se da mai mult de atat.
Cateva saptamani mai tarziu, tara a mers la razboi si toti tinerii din sat au fost chemati la oaste. Numai feciorul batranului a fost crutat, deoarece era ranit. Intregul sat plangea, deoarece era un razboi zadarnic si stiau ca majoritatea acestor tineri nu aveau sa se mai intoarca.
- Ai avut dreptate, batrane. A fost noroc. Desi olog, fiul tau e inca alaturi de tine. Ai nostri au plecat pentru totdeauna.
- Inca judecati, spuse batranul. Nimeni nu stie. Spuneti doar ca fiii vostri au fost obligati sa mearga la oaste si ca fiul meu n-a fost obligat. Numai Dumnezeu stie daca asta e noroc sau ghinion.

Atunci cand ne formulam o opinie sau o judecata, ne impotmolim, ne inrobim.

Cartea “Invataturile lui Buddha” spune: “Cel care este influentat de ce-i place si ce nu-i place nu poate intelege semnificatia circumstantelor si tinde sa dispere inaintea lor. Cel care este detasat intelege perfect circumstantele si, pentru el, toate lucrurile sunt noi si au sens.” Mai departe spune: “Fericirea urmeaza dupa tristete. Tristetea urmeaza dupa fericire, dar cand nu mai discriminezi intre fericire si tristete, intre bine si rau, esti capabil sa te eliberezi.”

Nimic nu este ceea ce pare. Intelectul nu poate sti. Intelegerea sa este limitata. Totusi, exista o parte din noi care stie. Diferenta dintre intelegerea intelectuala si acea intelepciune innascuta este asemanatoare cu diferenta dintre a sta pe un scaun, uitandu-ne in jur si crezand ca vedem totul, si a sta pe varful unui munte de unde vedem cu adevarat intreaga imagine. Preferam sa vorbim cu psihologii nostri sau cu vecinii dacat sa vorbim cu Dumnezeu. Avem acces permanent la toata aceasta cunoastere care este in noi, dar preferam sa stam pe scaun si sa formulam opinii, sa judecam si sa exprimam punctul nostru de vedere, pentru ca asta am invatat sa facem. Suntem dependenti de acest mod de a proceda.

Ce este o problema

O “problema” este o problema numai daca asa spunem noi, iar “problema” nu este problema in sine, ci modul in care reactionam noi.
Dr. Ihaleakala` Hew Len

Subconstientul nostru a stocat toate amintirile noastre.Cat timp aceste amintiri sunt adormite, aranjate in banca memoriei, nu sunt o problema. Oamenii care apar in vietile noastre, vizitele in anumite locuri sau diverse situatii din viata trezesc aceste amintiri. In acest fel amintirile se transforma in ganduri si se manifesta. De aceea, este foarte important sa stim ca, in realitate, oamenii apar in vietile noastre pentru a ne da inca o sansa, si anume sansa de a devein responsabili suta la suta si de a spune: “Imi pare rau, te rog iarta-ma pentru ceea ce se intampla in mine, determinand aceasta.” (Ho`oponopono)

Ati observat ca atunci cand apare o problema, sunteti si voi acolo? Daca teama nu s-ar regasi in tine, nu ai fi capabil sa o percepi. Problemele sunt simple repetari ale amintirilor noastre. Sunt ca niste informatii inregistrate pe o caseta audio. Cand caseta incepe sa cante, noi credem ca e ceva real. Problemele se repeta deoarece, cand apar, reactionam la ele si ne atasam de ele. Nu incetam sa ne gandim la problema si, astfel, intram in capcana. Atragem si mai multe probleme, cand putem, pur si simplu, sa alegem sa le lasam in urma.

Ati observat ca ne gandim obsesiv numai cand apare o problema? Odata inceput acest cerc vicios, uitam ca avem puterea sa oprim inregistrarea.

In Puterea prezentului, Eckhart Tolle spune: “Mintea nu poate gasi niciodata solutia, nici nu isi poate permite sa fie gasita de voi, pentru ca mintea este, intrinsec, o parte a problemei .”

De multe ori caseta canta, dar volumul e mic. Nici macar nu suntem constienti de asta. Totusi, in subconstient casetele canta mereu. De aceea e important sa ne asumam responsabilitatea, suta la suta. Numai in acest fel, intelegem ca suntem doar noi si inregistrarile noastre, gandurile si programele noastre. Hai sa luam exemplul unui diapozitiv proiectat pe un perete sau pe un ecran. Stim foarte bine ca, desi vedem imaginea proiectata pe perete sau pe ecran, ea nu este acolo, ci in proiector. La fel se intampla si cu problemele noastre. Cand apar, sunt numai o proiectie a ceea ce se intampla in noi si nu in afara. In ciuda acestui fapt, ne petrecem vietile incercand sa schimbam ecranul. Problema nu este in “afara”. Mereu cautam solutia acolo unde nu trebuie.

Este foarte important sa ne amintim ca problemele, situatiile si oamenii nu exista in afara noastra asa cum ii percepem, ci ca perceptia noastra este o simpla reflectie a gandurilor noastre. Nici problemele nu sunt ceea ce credem noi. Niciodata nu stim ce se intampla, de fapt. Problemele sunt mereu oportunitati.

Trebuie sa realizam ca avem un efect asupra evenimentului sau problemei si ca noi am creat-o. Asta este, de fapt, o veste buna, avand in vedere ca daca noi am creat-o, o putem schimba, fara sa depindem de nimic sau de nimeni.

Putem alege oricand ce sa facem si cum sa reactionam, cand apare o situatie pe care o consideram problematica. Urmatoarea poveste ilustreaza frumos acest concept:

Intr-o zi, magarul unui fermier a cazut pe fundul unei fantani. Animalul a plans ore intregi, in timp ce fermierul incerca sa gaseasca o cale de a-l scoate afara. Intr-un final, fermierul a decis ca animalul este batran si ca fantana trebuia oricum astupata. Nu merita sa scoata magarul de acolo. Drept urmare, fermierul a rugat niste vecini sa-l ajute. Toata lumea a luat o lopata si a inceput sa arunce pamant in fantana. La inceput, cand magarul a realizat ce se intampla, a urlat din rarunchi. Dar dupa putin timp, spre surprinderea tuturor, s-a calmat. Dupa multe lopeti de pamant, fermierul a decis sa se uite in groapa si a fost uimit de ceea ce a vazut. Cu fiecare lopata de pamant care-i cadea pe spate, magarul facea ceva uimitor. Se scutura si apoi facea un pas mai sus. Pe masura ce vecinii fermierului continuau sa arunce pamant pe animal, el se scutura si mai facea un pas. Curand, magarul a atins buza fantanii si a plecat intr-un tropait.

Viata iti va arunca pamant pe tine, tot felul de pamant. Cheia pentu a iesi din fantana este sa te scuturi de el si sa faci un pas mai sus. Fiecare dintre problemele noastre este o treapta.
Putem sa iesim din cele mai adanci fantani, doar nedandu-ne batuti. Scutura-te si mai urca un pas!