Sensul vietii

Este sambata dimineata! Merg in sufragerie si ma asez trista in fotoliu. Nimic din ceea ce am incercat in ultima perioada nu mi-a iesit. Ma gandesc intens la scopul si sensul vietii mele. Este o saptamana de cand ma gandesc si nu gasesc niciun raspuns.

Este o zi foarte frumoasa. E soare. Natura si oamenii se bucura, deopotriva. Soarele bate in geam, iar razele sunt filtrate printre funzele si petalele florilor si plantelor din camera si de pe pervazul geamului. Prin fereastra deschisa intra aerul curat al diminetii, este liniste si privesc acest peisaj minunat creat de camera mea, de plante si de soare. Sunt impresionata de frumusete! Imi spun, Doamne, raiul este chiar aici, acum, in acest loc, in acest timp si spatiu. Doamne, iti multumesc ca ma faci sa vad asta! Incet, in sufletul meu se strecoara o unda de bucurie.

Privesc frumusetea plantelor stralucind sub razele aurii ale soarelui si lumina zilei. Nu-mi pot lua ochii de la aceasta frumusete. In suflet se strecoara si mai multa bucurie. Ma gandesc - florile nu-si doresc sa fie in alta parte acum. Ele dau toata frumusetea lor, acestui moment. Ele nu-si doresc sa fie altfel decat sunt acum. Ele nu-si pun problema ca nu sunt suficient de frumoase, sau nu-si doresc sa fie altceva decat flori. Ele dau tot ceea ce pot fi ele, acestui moment. Iar eu ma bucur privindu-le in acest moment. Simt ca raiul este in ochii si in sufletul meu, chiar acum.

Adie vantul si patrunde in camera briza lui usoara. Oh! Vantul! Vantul nu vrea sa fie altceva decat vant! El se bucura ca este vant! Adie usor, imi mangaie bland obrazul... Ah, da! Ravaseste acum parul acelei tinere, zboara palaria acelui domn batos... Se bucura ca este vant! Se joaca! Nu-i pasa ca domnul il injura, sau tanara isi incrunta fruntea... El este vant! Bucuria patrunde in sufletul meu!

Eu... Eu de ce doresc mereu sa fiu altceva sau altcineva decat sunt? Mereu alerg, caut, ma zbat, ma intreb ce sens are existenta mea, de ce sunt eu pe acest pamant, pentru ce m-am nascut si eu... Nu-mi convine greutatea mea, nu-mi convine infatisarea mea, nu-mi place cum imi sta parul, nu-mi place cum vorbesc, nu-mi place ca nu stiu o multime de lucruri pe care as vrea sa le stiu... Sunt foarte nemultumita de mine!

Dar firul de iarba? El, firul de iarba... Da, el nu se intreaba daca este in plus! Nu-si pune problema ca sunt atatea fire de iarba in jurul lui. In gradina blocului sunt o multime de fire de iarba! El, firul, nu se intreaba ce sens are, de ce este viu... Doar este! Daruieste toata frumusetea lui, acestui moment! Acum se bucura de soare, si straluceste sub razele lui si este perfect asa cum este!

Sensul vietii mele? Imi dau seama ca in mine este mare teama de a incerca din nou. Doar am facut atatea si nu am reusit ce mi-am propus! Imi dau seama ca este atat de simplu sa renunt! Oricum sunt atatia oameni pe pamant! Cu mine sau fara mine splendoarea lumii nu se schimba cu nimic. Doar un fir de iarba mai putin! Gradina ramane la fel de frumoasa, iar vantului oricum nu-i pasa. Dar eu de ce trebuie sa-mi pun atatea intrebari, sa ma gandesc la sensul vietii, sa plang, sa ma intristez dupa fiecare nereusita... Ar fi la fel de simplu sa merg mai departe, sa fiu om, sa fac tot ceea ce pot in acest moment, sa aleg in momentul urmator ce vreau sa fac si sa dau tot ce e mai bun in mine atunci, in acel moment, si asa mai departe. Ar fi la fel de simplu! Doar sunt un om! Sunt tot ce pot, in acest moment! De ce nu sunt multumita ca sunt om? Pot schimba asta? Nu stiu. Am auzit ca Ramtha si-a dorit sa fie vant, si a devenit vant! Eu ce doresc sa fiu? Nu stiu! Acum sunt doar un om si ma bucur de acest lucru si de soarele zilei de astazi!

Dumnezeu mi-a daruit ziua asta ca eu sa inteleg!